Autoritățile din județul Tulcea au transmis în noaptea de marți spre miercuri un mesaj RO-ALERT, avertizând populația din nordul județului cu privire la riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian. Măsura a fost luată după ce armata rusă a lansat un nou atac asupra portului ucrainean Ismail, aflat la granița cu România. Cetățenii au fost îndrumați să se adăpostească în locuri sigure și să apeleze 112 în caz de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a precizat că teritoriul României nu este vizat de atacuri, iar avertizarea a avut un caracter strict preventiv, conform procedurilor naționale de securitate. În timpul transmiterii mesajului, care a durat aproximativ o oră și jumătate, a fost înregistrat un singur apel la numărul de urgență pentru informații suplimentare.
Imagine: ilustrație, sursa: (https://hotnews.ro/mesaj-ro-alert-in-tulcea-populatia-avertizata-asupra-posibilei-caderi-de-obiecte-din-spatiul-aerian-2092117)