Pe 26 iunie, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a anunțat rezultatele așa-numitului „referendum” privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, 95% dintre participanți s-au pronunțat împotriva aderării Ucrainei la UE. Totuși, această cifră nu reflectă voința poporului, ci reprezintă o manipulare motivată politic, mascată sub forma unui sondaj online, organizat fără nicio bază legală și fără vreun control internațional. Acest „vot” nu a avut nici legitimitate, nici reprezentativitate: au participat aproximativ 1,3 milioane de persoane – mai puțin de o șesime din numărul total al alegătorilor maghiari. Fără proceduri de verificare, fără transparență, fără o evaluare independentă – referendumul a fost doar un instrument mediatic prin care Orbán a încercat să ofere greutate poziției sale anti-ucrainene, susținută de mult timp.
Dar problema nu constă doar în formă. De ani de zile, Viktor Orbán promovează în cadrul UE o direcție alternativă, opunându-se sistematic integrării Ucrainei în spațiul european. Sub conducerea sa, Ungaria a blocat decizii colective privind sprijinul financiar și militar pentru Ucraina, a amânat aprobarea pachetelor de sancțiuni împotriva Rusiei, a insistat asupra unor „condiții speciale” și, practic, a devenit principalul obstacol în calea unității europene pe tema ucraineană. Oficial, Orbán își justifică politica prin „protejarea intereselor minorității naționale maghiare” din Transcarpatia. În realitate însă, acest argument este folosit ca un pretext convenabil pentru a sabota orice decizie a UE legată de Ucraina. Începând cu anul 2017, când în Ucraina a fost adoptată o nouă versiune a legii educației, autoritățile maghiare au escaladat sistematic această temă, acuzând Kievul de „discriminarea maghiarilor”. În ciuda numeroaselor încercări ale părții ucrainene de a rezolva divergențele, Budapesta menține o abordare ultimativă, lipsită de interes pentru un dialog constructiv.
Pe plan internațional, Orbán repetă tot mai frecvent narațiuni apropiate de cele ale Kremlinului. El afirmă că „Ucraina nu este o democrație”, că „UE se implică în război sprijinind Kievul”, că „Ucraina nu este pregătită să adere la Uniune”, și sugerează necesitatea unei „reconsiderări” a politicii europene față de Kiev. Aceste declarații coincid aproape complet cu retorica Moscovei și sunt folosite de propaganda rusă pentru a submina încrederea în Ucraina. Este semnificativ faptul că anunțarea rezultatelor „referendumului” maghiar a avut loc pe fondul intensificării discuțiilor din Bruxelles privind un nou pachet de ajutor pentru Ucraina și începerea negocierilor de aderare. Astfel, acțiunile lui Orbán par a fi o încercare deliberată de a împiedica consolidarea UE în jurul subiectului ucrainean, de a semăna dezbinare între statele membre și de a crea impresia unei slăbiri a sprijinului pentru Ucraina.
Șantajul a devenit de multă vreme elementul de bază al strategiei de politică externă a lui Orbán. El nu exprimă doar o „opinie diferită”, ci utilizează în mod intenționat dreptul de veto pentru a obține privilegii suplimentare. Concesii financiare, relaxarea cerințelor privind statul de drept, acces la fondurile europene înghețate – toate acestea au devenit monedă de schimb într-un târg în care Orbán a introdus și sprijinul pentru Ucraina. În acest joc, Ucraina este folosită drept instrument de presiune, nu ca partener. Mass-media maghiare pro-Kremlin difuzează activ teze privind „rezistența” față de cursul Ucrainei către UE, încercând să arate o presupusă „oboseală” a Europei. În realitate însă, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene continuă să ofere Ucrainei un sprijin politic, financiar și militar consistent, iar declarațiile lui Orbán sunt din ce în ce mai izolate.
Instituțiile europene nu au recunoscut rezultatele „referendumului” maghiar și nu le acordă nicio valoare juridică. Comisia Europeană, Parlamentul European și guvernele principalelor state membre ale UE și-au declarat deja sprijinul ferm pentru începerea negocierilor cu Ucraina. În ciuda tentativelor Budapestei de a bloca acest proces, consensul politic în UE se conturează tot mai clar în favoarea unei apropieri de Kiev. La rândul ei, Ucraina demonstrează o remarcabilă rezistență instituțională și consecvență în realizarea reformelor necesare integrării europene. Progrese semnificative au fost deja înregistrate în domeniile justiției, politicii anticorupție, digitalizării, cooperării în domeniul apărării și al vamelor. Țara este, de facto, integrată în principalele formate de cooperare cu UE și continuă drumul către o aderare deplină.
Viitorul Ucrainei în Uniunea Europeană nu ar trebui să depindă de manipulările politice interne ale unui prim-ministru ale cărui acțiuni servesc tot mai clar interesele Moscovei. Politica lui Orbán nu este o alternativă la direcția europeană, ci un atac direct asupra principiilor solidarității europene. Cu cât se îndepărtează mai mult de pozițiile majorității, cu atât devine mai evident că nu poartă un dialog de politică externă, ci duce un joc intern, destinat menținerii puterii, mobilizării electoratului și obținerii de beneficii financiare de la Bruxelles.
Confruntarea dintre Budapesta și Bruxelles în ceea ce privește Ucraina nu este doar un nou conflict politic în interiorul UE. Este un test al capacității Uniunii de a rămâne o comunitate bazată pe valori în fața presiunilor externe și a populismului intern. În timp ce Ucraina plătește prețul pentru libertatea sa, Ungaria încearcă să transforme această luptă într-un mecanism de șantaj politic. Dar tocmai acum devine clar că integrarea europeană a Ucrainei nu este doar o chestiune geopolitică, ci una de principii. Iar aceste principii sunt subminate de Budapesta – în interesul nu al Europei, ci al Kremlinului.