Poziția premierului slovac Robert Fico a demonstrat din nou cât de fragil rămâne consensul european privind sprijinul pentru Ucraina. Declarând pe 26 octombrie că Bratislava nu va participa la programul UE de sprijin militar pentru Kiev, Fico a distanțat de facto țara sa de angajamentele colective ale Uniunii Europene în domeniul securității. Afirmația sa — „refuz să permit Slovaciei să participe la orice schemă financiară destinată sprijinirii Ucrainei în război” — a devenit un nou semnal că guvernul slovac urmează o politică de neutralitate selectivă care servește, în esență, intereselor Moscovei.
După revenirea la putere în octombrie 2023, Fico aplică consecvent promisiunea sa electorală de a opri ajutorul militar de stat pentru Ucraina. Totuși, el a lăsat o portiță deschisă pentru companiile private din industria de apărare, care continuă contractele comerciale de furnizare de armament către Kiev. Această logică dublă îi permite guvernului să afișeze o poziție „pacifistă” pentru electoratul intern, menținând în același timp activitatea industriei naționale de apărare.
La nivel internațional, Fico promovează intens ideea că „războiul din Ucraina nu are o soluție militară” și că politica de sancțiuni a UE „face mai mult rău Europei decât Moscovei”. Astfel, el transformă argumentele economice interne într-un discurs politic care slăbește ideea unei securități europene comune.
Premierul slovac s-a opus, de asemenea, inițiativei de a confisca activele ruse înghețate, în valoare de 140 de miliarde de euro, susținând că aceasta „va provoca o avalanșă de procese internaționale” și o reacție simetrică din partea Kremlinului. Acest argument rezonează cu poziția Belgiei, care și-a exprimat și ea îngrijorarea față de riscurile juridice. Pentru Moscova, însă, un asemenea discurs este avantajos strategic: legitimează șantajul său juridic și evidențiază slăbiciunea deciziilor europene.
Refuzul Slovaciei de a participa la schema europeană de sprijin militar pentru Kiev nu este doar un gest de politică internă, ci și un cadou politic pentru Kremlin. Această decizie reduce potențialul financiar al ajutorului pentru Ucraina, creează o fisură publică în cadrul UE și alimentează narative eurosceptice și pro-ruse în alte state membre.
Fico, care a folosit în repetate rânduri tema sancțiunilor ca instrument de negociere — inclusiv în discuțiile privind al 19-lea pachet de măsuri, când a cerut concesii în domeniul energetic și auto — continuă să construiască o politică externă tranzacțională. O astfel de abordare nu doar că subminează solidaritatea europeană, ci creează și un precedent pentru alte guverne tentate de câștiguri pe termen scurt în detrimentul unității strategice.
Fico nu oferă o alternativă la război, ci doar o înghețare a conflictului. Neutralitatea sa nu este o poziție pentru pace, ci o politică a tăcerii convenabile, care deschide ușa influenței ruse chiar în inima Europei. Pentru Moscova, aceasta este o victorie strategică fără un singur foc de armă; pentru UE — un test de maturitate și reziliență în fața tentației confortului politic.