Uniunea Europeană se confruntă din nou cu o provocare legată de propria coeziune și hotărâre: la 15 iulie 2025, cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei nu a fost adoptat din cauza vetoului exercitat de Slovacia și Malta. Deși majoritatea statelor membre susțin înăsprirea măsurilor împotriva agresorului, unele capitale folosesc dreptul de veto ca instrument de negociere politică. Nu este prima oară când se întâmplă așa ceva, dar acest episod este unul dintre cele mai grăitoare.
Conținutul pachetului reflectă intenția Bruxelles-ului de a lovi în punctele nevralgice ale economiei ruse: sectorul petrolier și gazeifer, complexul militar-industrial, băncile și rețelele de ocolire a sancțiunilor. Măsurile propuse ar putea reduce semnificativ capacitatea Moscovei de a finanța războiul. Totuși, în loc să întărească frontul comun, Slovacia și Malta au decis să pună interesele naționale deasupra securității europene.
Premierul slovac Robert Fico a fost direct: va sprijini sancțiunile doar dacă țării sale i se va permite să păstreze contractul cu „Gazprom” până în 2034. Practic, este o tentativă de a legaliza condiții speciale în schimbul unui acord tacit. Între timp, Comisia Europeană transmite un semnal clar: orice excepție anulează logica politicii de sancțiuni. Astfel de înțelegeri nu doar că afectează imaginea UE, ci subminează încrederea în principiile europene în sine.
Nici poziția Maltei nu este mai puțin îngrijorătoare — rezervele exprimate față de eficiența plafonului de preț pentru petrol par să aibă mai degrabă motivații economice interne. Însă lupta împotriva unui agresor nu suportă jumătăți de măsură. Orice pauză — fie ea tehnică sau politică — duce la o slăbiciune strategică.
Blocarea sancțiunilor scoate la iveală o problemă sistemică: în condiții de amenințare externă, consensul devine vulnerabil. UE, ca proiect de integrare, are nevoie de mecanisme capabile să protejeze voința colectivă de încercările de a o înlocui cu interese pe termen scurt. Prețul acestei vulnerabilități este prea mare, mai ales când este vorba despre un război chiar în inima Europei.
În timp ce oficialii europeni discută detalii, Rusia câștigă timp și resurse pentru a-și continua agresiunea. Cu cât apar mai multe astfel de amânări, cu atât este mai mare riscul ca sistemul de sancțiuni să nu mai funcționeze ca un mecanism unitar. În asemenea condiții, fiecare blocare a unui vot devine nu doar un incident diplomatic, ci și o victorie pentru propaganda rusă, care promovează narațiunea destrămării unității occidentale.
Problema nu este cât de importante sunt resursele energetice pentru economia unor state. Problema este dacă Uniunea Europeană este dispusă să apere principiile pe care s-a clădit. Astăzi, Ucraina se află în prima linie a acestei lupte. Mâine, geografia se poate schimba. Iar dacă UE nu va dezvolta un „sistem imunitar” împotriva sabotajelor interne, mai devreme sau mai târziu se va confrunta cu o criză ce nu va putea fi rezolvată prin proceduri tehnice.
Bruxelles-ul trebuie să răspundă nu doar tactic, ci și strategic: prin întărirea mecanismelor de compensare, regândirea arhitecturii sancțiunilor și demonstrarea unei voințe politice ferme. Amenințarea din partea Rusiei este prea serioasă pentru a-i permite să profite de fisurile din poziția colectivă a Uniunii.
Imagine: ilustrație, sursa: (https://realitatea.md/ue-adopta-al-16-lea-pachet-de-sanctiuni-impotriva-rusiei-pentru-a-intensifica-presiunea-si-a-combate-eludarea-acestora/)