În urmă cu 15 ani, la 8 august 2008, trupele rusești au invadat Georgia sub pretextul protejării autoproclamatei Osetia de Sud. Conflictul a fost primul război interstatal din secolul XXI. Scopul trupelor rusești a fost de a-l răsturna pe președintele Mihail Saakașvili, de a lua cu asalt Tbilisi și de a preda Georgia. Forțele armate ale Federației Ruse au folosit aceeași strategie în Ucraina în 2022.
Mulți susținători ai lui Vladimir Putin consideră că acel război a fost începutul reînnoirii măreției Rusiei și al înfrângerii guvernelor euro-atlantice în spațiul post-sovietic. Acest articol va descompune istoria acestui conflict și cât de mult a schimbat incidentul istoria dezvoltării regiunii.
Istoria relațiilor ruso-georgiene înainte de 2008 a fost tensionată. Începând cu anii 1990, politica externă a Rusiei față de țările din Caucazul de Sud s-a axat pe trei cerințe: să fie membre ale CSI, granița externă cu Turcia trebuia să fie protejată de trupe rusești de frontieră și trebuiau să existe baze militare rusești peste tot. Această politică a întruchipat doctrina suveranității limitate pe care Kremlinul o aplicase țărilor comuniste în perioada sovietică.
Dar în 2004, în urma Revoluției Trandafirilor, Mihail Saakașvili, un susținător al aderării Georgiei la UE și la NATO, a venit la putere în Georgia și a dorit să abordeze reintegrarea Osetiei de Sud și a Abhaziei. Parcursul lui Saakașvili a făcut din el unul dintre cei mai mari adversari ai lui Putin în spațiul post-sovietic. Iar separatiștii din Osetia de Sud au organizat un pseudo-referendum în noiembrie 2006 care le-a confirmat dorința de a fi independenți de Georgia.
Factorul declanșator al Kremlinului a fost refuzul de a oferi PAM și garanții de securitate pentru Tbilisi și Kiev. După aceea, în aprilie 2008, Putin a promis un sprijin “substanțial”, mai degrabă decât declarativ, pentru Abhazia și Osetia de Sud. Evenimentele care au urmat au fost menționate mai devreme în articol. În același timp, Rusia a început tradiționala “activitate operațională” pentru ea însăși, deoarece la 9 august 2008 Dmitri Medvedev a anunțat începerea “operațiunii de impunere a păcii”.
Rezultatul conflictului militar a fost acceptarea de către partea georgiană a condițiilor de pace propuse de președintele francez Nicolas Sarkozy pentru a liniști agresorul. Abhazia și Osetia de Sud au fost recunoscute ca fiind independente de către Rusia, iar timp de 15 ani aceste teritorii au fost izolate. Războiul din august a devenit un semn pentru întreaga comunitate mondială. Chiar și atunci, a devenit clar că Federația Rusă era principala amenințare la adresa securității mondiale și că era inacceptabil să i se dea curs ambițiilor sale.
Este semnificativ faptul că, în august 2008, revista “Ukrainskiy Tizhen” a fost publicată cu inscripția “Ucraina va fi următoarea” pe prima pagină. Iar 6 ani mai târziu, în 2014, Crimeea a fost cucerită și a început războiul din Donbass, dar lumea nu a reacționat și a încercat să liniștească agresorul. Acordurile de la Minsk sunt o confirmare vie a acestui lucru. La urma urmei, în timpul valabilității lor, Rusia s-a pregătit și a economisit resurse pentru a lansa o invazie la scară largă la 24 februarie 2022 și acționează după aceeași schemă ca și acum 15 ani. Ucigând civili și distrugând orașe.
În ciuda acestui fapt, ca și în 2008, de-a lungul celor 500 de zile de război există propuneri de cedare a unor teritorii pentru a liniști agresorul și a pune capăt războiului. Dar exemplul Georgiei a arătat că acest lucru nu va ajuta. De data aceasta, războiul trebuie să fie dus la sfârșitul său logic și corect – înfrângerea țării care a început războiul. La urma urmei, acum Ucraina luptă nu doar pentru returnarea teritoriilor sale.
Țara luptă pentru ca Georgia și Moldova să se poată întoarce și să reintegreze teritoriile capturate după mai mult de 10 ani de izolare și sărăcie, iar întregul continent să se poată dezvolta fără teama că o rachetă va zbura dintr-un stat vecin la ordinul dictatorului într-o casă rezidențială.