Republica Moldova datorează Gazprom doar 8,6 milioane de dolari pentru livrările de gaz, o fracțiune din datoria uriașă de 709 milioane revendicată de gigantul energetic rus, au declarat miercuri mai mulți oficiali moldoveni după finalizarea unui audit intern, relatează sursa.
Gazprom și filiala sa din Republica Moldova au afirmat la sfârșitul lui 2021 că Republica Moldova a acumulat datorii în valoare de sute de milioane de dolari care trebuie achitate pentru a asigura livrări stabile de gaz.
Moldova a contestat revendicările Gazprom și a denunțat la momentul respectiv un „șantaj energetic” al Rusiei.
Miercuri, mai mulți oficiali moldoveni au declarat că un audit internațional a arătat că țara datorează doar 8,6 milioane de dolari companiei ruse, adăugând că guvernul de la Chișinău nu are de gând să plătească „datorii inexistente”.
Gazprom, care nu a dat curs unei solicitări a agenției Reuters de a comenta informațiile, a prezentat anul trecut suma de 709 de milioane de dolari despre care susține că Rep. Moldova i-o datorează, dar este posibil ca partea rusă să ceară acum și mai mult în baza penalităților pe care le-a calculat.
„După clarificările privind datoria pentru gazele naturale, Moldova nu intenționează să plătească datorii inexistente și cetățenii nu sunt obligați să plătească facturile aferente”, a declarat premierul Dorin Recean.
Ministrul moldovean al energiei Victor Parlicov a adăugat că auditorii nu au primit documente privind sume ce se ridică la 276 de milioane de dolari din partea Gazprom și a Moldovagaz, filiala sa locală.
„Asta nu înseamnă că aceste documente nu există, ci doar că ele nu au fost furnizate auditorilor”, a clarificat el.
El a precizat că Moldovagaz și Gazprom au fost înștiințate cu privire la rezultatele auditului și că guvernul așteaptă reacția companiei rusești.
Anul trecut Gazprom a amenințat că va tăia complet livrările de gaze către țara vecină din cauza acestei datorii și a operat mai multe tăieri drastice ale volumelor furnizate.