Tribunalul Militar al Garnizoanei 235 Moscova a decis să îl aresteze preventiv pe generalul-maior Konstantin Ogienko, responsabil de apărarea aeriană a capitalei Federației Ruse. Acesta este acuzat de luare de mită, potrivit sursei.
Până în luna iulie, Ogienko a fost comandant al Armatei de Apărare Aeriană cu destinație specială a Ordinului 1 Lenin, care este responsabilă de protejarea cerului deasupra Moscovei.
El a fost reținut pe 27 iulie și instanța a decis să prelungească arestul preventiv până la 27 noiembrie.
Potrivit anchetatorilor, Ogienko a primit mită de la organizația Nadejda în schimbul unor terenuri ce aparțin Ministerului rus al Apărării.
Potrivit procurorilor militari, comandantul Diviziei a 4-a de apărare aeriană, generalul-maior Dmitri Belyatsky, a fost complicele lui Ogienko.
Generalii ruși ar fi trebuit să primescă în total 300 de milioane de ruble din partea organizației. Aceștia au fost prinși când luau o parte din bani.
Generalul Belyatsky, care se află în arest la domiciliu, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei și a depus mărturie împotriva lui Ogienko. Acesta a negat acuzațiile.
Din anchetă reiese că șeful organizației Nadejda a luat bani de la mai multe asociații și oameni, promițând în schimb terenuri în apropiere de Moscova, iar creierul operațiunii era comandantul responsabil de apărarea capitalei Rusiei.
Și șeful organizației a fost pus sub acuzare pentru dare de mită.
Kommersant mai notează că Ministerul rus al Apărării verifică dacă înstrăinarea terenurilor din ultima vreme a fost făcută legal.