Sari la conținut

Ministrul chinez al apărării a dispărut misterios. Guvernul SUA crede că este anchetat

Ministrul chinez al apărării Li Shangfu nu a mai fost văzut de aproape trei săptămâni, existând speculaţii că ar face obiectul unei anchete, acesta fiind doar cel mai recent caz de dispariţie din vizorul public a unui oficial de rang înalt al Partidului Comunist, după ce în iulie la fel s-a întâmplat şi cu fostul ministru de externe Qin Gang, iar în cele din urmă acesta a fost înlocuit din funcţie, relatează The Guardian, potrivit sursei.

Generalul Li Shangfu a fost văzut ultima dată la 29 august, când a ţinut un discurs la Forumul de pace şi securitate China-Africa. Ultima sa vizită în străinătate a fost la Moscova şi Minsk, la mijlocul lunii august, unde s-a întâlnit cu oficiali ruşi în marja unei conferinţe de securitate şi cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, notează news.ro.

Potrivit Reuters, Li a anulat în ultimul moment o întâlnire cu oficiali vietnamezi din domeniul apărării, săptămâna trecută. Doi oficiali vietnamezi au declarat pentru agenţia de ştiri că Beijingul a amânat întâlnirea anuală.

SUA cred că oficialul chinez este anchetat

Guvernul SUA crede că Li este anchetat, a relatat vineri Financial Times, citând oficiali de rang înalt.

Rahm Emanuel, ambasadorul SUA în Japonia, a fost deosebit de vocal în legătură cu acest mister, comparând cabinetul lui Xi Jinping cu romanul de Agatha Christie And Then There Were None (N-a mai rămas niciunul, titlul schimbat în SUA al romanului intitulat iniţial Zece negri mititei – n.r.)

Vineri, ambasadorul a postat pe X/Twitter susţinând că Li nu s-a prezentat la o întâlnire programată cu şeful marinei din Singapore pentru că a fost “plasat în arest la domiciliu”. El nu a furnizat o sursă pentru aceste afirmaţii. Rahm Emanuel a scris: “În primul rând: ministrul Apărării Li Shangfu nu a fost văzut sau auzit de 3 săptămâni. 2: Nu s-a prezentat pentru vizita sa în Vietnam. Acum: Lipseşte de la întâlnirea programată cu şeful Marinei din Singapore pentru că a fost plasat în arest la domiciliu????”

Ambasada SUA din Tokyo a declarat că nu are deocamdată alte comentarii, potrivit Reuters.

The Washington Post, care citează doi oficiali americani, scrie vineri, la rândul său, că Li Shangfu este anchetat pentru corupţie şi foarte probabil va fi înlocuit din funcţie.

Ministrul de Externe a dispărut înainte de a fi schimbat din funcție

Dispariţia lui Li vine după îndepărtarea surprinzătoare din funcţie, în iulie, a ministrului chinez de externe, Qin Gang, de asemenea după o dispariţie de câteva săptămâni. De atunci, nu au mai existat informaţii sau semne de la el.

Xi a înlocuit, de asemenea, doi generali de rang înalt din cadrul Forţelor de Rachete, la începutul lunii august, într-o remaniere majoră a conducerii aripii militare. Fostul comandant Li Yuchao nu mai fusese văzut în public cu câteva săptămâni înainte şi nu a existat nicio explicaţie pentru înlăturarea sa.

De la venirea sa la putere în 2013, Xi a condus o amplă şi neiertătoare campanie anticorupţie care, potrivit analiştilor, a vizat şi adversarii politici. A existat o reprimare specială a corupţiei în Armata Populară de Eliberare (APL). Dar, după mai mult de un deceniu de guvernare şi după cea mai mare consolidare a puterii în jurul unui lider chinez de la Mao Zedong încoace, în rândurile de rang înalt sunt acum în mare parte toţi aliaţii lui Xi. “Ar fi remarcabil ca în al 11-lea an de când Xi se află la conducerea APL să existe încă o corupţie la un nivel atât de ridicat, iar pentru ofiţerii de la Forţa de Rachete şi Li Shangfu, Xi nu poate da vina pe predecesorii săi”, a comentat vineri analistul chinez Bill Bishop.

Drew Thompson, cercetător senior la Şcoala de Politici Publice Lee Kuan Yew, a declarat că Li şi Qin au fost “poarta de intrare a comunităţii internaţionale într-un sistem opac” şi că dispariţia lor este îngrijorătoare. “Este oarecum şocant faptul că în trei luni în China au dispărut atât ministrul de externe, cât şi cel al apărării”, a declarat Thompson, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA. “Este vorba de doi interlocutori străini esenţiali, dar China nu se simte obligată să informeze comunitatea internaţională cum sau de ce (miniştrii săi au plecat). Acest lucru arată cât de mult s-a închis China”, subliniază fostul diplomat.

Absenţa lui Li este urmărită îndeaproape în special de SUA

În vârstă de 65 de ani, Li a fost numit ministru al apărării în martie 2023, după ce câteva luni a fost membrul cu cel mai înalt rang al Comisiei Militare Centrale, care supervizează forţele armate. În 2018, în calitate de director al Departamentului de Dezvoltare a echipamentelor militare, el a fost pus de SUA pe lista sancţiunilor, din cauza achiziţionării de echipamente militare ruseşti de către armata chineză.

Absenţa lui Li este urmărită îndeaproape în special de SUA, care au refuzat să renunţe la sancţiunile impuse în 2018. Oficialii chinezi au declarat în repetate rânduri că doresc ca aceste sancţiuni să fie ridicate, pentru a facilita discuţii mai bune între armatele celor două părţi. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a încercat să discute cu Li în timpul unei conferinţe pe tema apărării desfăşurate în iunie în Singapore, dar nu a reuşit să depăşească stadiul unei strângeri de mână.

Wen-Ti Sung, politolog la Universitatea Naţională Australiană, a declarat că, deşi Li a fost un “obstacol” în relaţiile militare dintre SUA şi China, absenţa sa inexplicabilă este problematică pentru relaţiile internaţionale ale Chinei. “Alte ţări se vor întreba un lucru elementar: pe cine să sune atunci când vor dori să stabilească un dialog militar cu China”, a subliniat el.

Biografia şi titlul lui Li erau încă online vineri dimineaţa. Când a fost înlăturat Qin Gang, referirile la acesta ca ministru de externe au fost rapid şterse de pe site-urile de internet chineze, deşi unele au fost ulterior restaurate, reaminteşte The Guardian.

În sistemul politic chinez, miniştrii nu sunt cei mai înalţi în rang într-un anumit portofoliu. În calitate de ministru al apărării, Li se subordonează celor doi vicepreşedinţi din Comisia Militară Centrală, care apoi îi raportează lui Xi. Cu toate acestea, el este, totodată, unul dintre cei cinci consilieri de stat, funcţie care are un rang mai înalt decât un ministru obişnuit.

În ceea ce-l priveşte pe Qin, el a rămas consilier de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!