China a anunțat vineri că va introduce licenţe de export la anumite produse din grafit, un material cheie pentru producția de mașini electrice, relatează agenția Reuters, potrivit sursei.
Grafitul este utilizat în bateriile pentru automobilele electrice, iar China este cel mai mare producător şi exportator mondial. De asemenea, gigantul asiatic rafinează peste 90% din grafitul mondial în materialul utilizat în practic toţi anozi bateriilor, partea negativă a bateriei.
Decizia Beijingului de a restricţiona exporturile de grafit vine într-un moment în care guvernele străine îşi sporesc presiunile asupra companiilor chineze din motive ce ţin de practicile lor industriale.
Uniunea Europeană analizează introducerea de tarife vamale suplimentare pentru automobilele electrice produse în China, pe motiv că acestea beneficiază, în mod incorect, de subvenţii masive de stat.
De asemenea, la începutul acestei săptămâni, guvernul american a extins restricţiile cu privire la accesul companiilor chineze la semiconductori, inclusiv prin stoparea vânzării unor cipuri avansate produse de Nvidia.
Războiul comercial dintre China și Occident se intensifică
Conform noilor restricţii anunţate vineri, China va cere exportatorilor de două tipuri de grafit să depună cereri pentru obţinerea de licenţe de export. În plus, trei tipuri de produse sensibile din grafit, care erau deja supuse unor controale temporare, au fost plasate pe noua listă, a precizat Ministerul Comerţului de la Beijing.
Restricţiile de vineri sunt similare cu cele introduse la 1 august pentru două metale utilizate în producţia cipurilor, respectiv galiu şi germaniu.
Aceste restricţii au condus la diminuarea exporturilor chineze de galiu şi germaniu în ultimele luni în contextul în care producătorii chinezi de galiu au alungat de pe piaţă pe majoritatea rivalilor prin subminarea lor cu preţuri mai mici în ultimul deceniu.
SUA şi Uniunea Europeană au în vedere noi investiţii pentru a contracara dominaţia Chinei în domeniul grafitului însă experţii se aşteaptă la o luptă dificilă. Printre principalii cumpărători de grafit din China se numără Japonia, India şi Coreea de Sud.