Sari la conținut

Zelenski a declarat într-un mesaj video că presiunea asupra Rusiei este insuficientă

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susţine că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie înăsprite. „Fiecare lovitură rusească, în special unele atât de îndrăzneţe ca acelea care vizează centrale nucleare şi alte facilităţi critice, reprezintă un argument că presiunea asupra statului terorist este insuficientă”, afirmă el.

Zelenski a afirmat, în mesajul transmis miercuri seară, că în oraşul Slavuta din regiunea Hmelnîţki continuă evaluarea pagubelor provocate de explozia dronelor ruseşti, scrie News.ro, citat de sursă.

„Este foarte probabil că ţinta acestor drone era centrala nucleară de la Hmelnîţki – unda de şoc a exploziei a spart ferestre, inclusiv cele de pe teritoriul centralei. În prezent, se ştie că în jur de 20 de localnici au fost răniţi. Ei au primit toată asistenţa necesară. Lovitura din zona centralei nucleare este o altă reamintire către toţi partenerii noştri despre cât de important este să întărim apărarea antiaeriană a Ucrainei şi cât de periculos poate fi când Rusia poate evita sancţiunile internaţionale. Multe componente ale dronelor de atac folosite de teroriştii ruşi, ca şi ale rachetelor lor, provind din diferite ţări, diferite companii, inclusiv unele occidentale. Eficienţa sancţiunilor împotriva Rusiei reprezintă literalmente o apărare împotriva terorismului”, a subliniat el.

Preşedintele Ucrainei a adăugat că joi are pe agendă reuniunea Consiliului European, la nivel de şefi de stat şi de guvern.

„Printre alte subiecte, voi discuta în mod special despre asta: sancţiunile împotriva Rusiei trebuie extinse şi înăsprite. Fiecare lovitură rusească, în special unele atât de îndrăzneţe ca acelea care vizează centrale nucleare şi alte facilităţi critice, reprezintă un argument că presiunea asupra statului terorist este insuficientă”, a arătat Zelenski.

„Mai întâi flota rusească fuge, iar acum aviaţia rusească fuge”

El a menţionat că a avut o videoconferinţă cu oficiali din armată, spionaj şi guvernamentali.

„Printre punctele de menţionat este reacţia ocupantului faţă de noile capacităţi ale luptătorilor noştri. După ce trupele noastre au lovit aeroporturile din Berdiansk şi Lugansk, vedem că ocupanţii îşi relochează aviaţia mai departe. Mai exact, ei încearcă să o desfăşoare din nou de pe teritoriul Crimeei noastre. Acesta este un semn bun. Mai întâi, flota rusească fuge, iar acum aviaţia rusească fuge. Obişnuinţa de a fugi va fi foarte folositoare pentru Rusia. Pentru că vor trebui să părăsească pământul nostru. Fără excepţii. Şi le mulţumesc tuturor din lume care ne ajută să devenim mai puternici şi să atingem obiective mai mari. Şi le mulţumesc luptătorilor noştri pentru acurateţea lor”, a detaliat Volodimir Zelenski.

El a arătat că se lucrează la nivel diplomatic pentru reuniunea privind Formula pentru Pace.

„Este foarte important că, în negocierile relevante, vedem o atenţie neclintită acordată Ucrainei şi nevoii de a pune capăt acestui război, de a-l încheia just şi corect”, a mai afirmat preşedintele ucrainean.

Zelenski a spus, vorbind despre livrări de muniţie, că elementul cheie este puterea în plus pentru Ucraina, stat şi popor, în fiecare zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!