Sari la conținut

ONU: Cel puţin 23 de persoane care se adăposteau în centrele de asistență au murit în urma unor atacuri aeriene israeliene

​Cel puţin 23 de persoane care se adăposteau în patru facilităţi ale Naţiunilor Unite în Fâşia Gaza au fost ucise în urma unor atacuri aeriene israeliene de joi, potrivit unui bilanţ actualizat al biroului umanitar al ONU, informează CNN, citat de HotNews.

Aproape 20.000 de persoane strămutate se adăposteau în aceste facilităţi administrate de Agenţia ONU pentru ajutor şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) atunci când au fost lovite, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

“La data de 2 noiembrie, aproape 1,5 milioane de persoane din Gaza erau strămutate în interiorul ţării, iar peste 690.400 de persoane se adăposteau în 149 de unităţi ale UNRWA”, a precizat OCHA într-un comunicat.

Escaladarea violenţelor s-a soldat cu uciderea a 72 de membri ai personalului UNRWA şi a avariat 50 de instalaţii ale agenţiei începând cu 7 octombrie, a adăugat comunicatul.

Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA, a afirmat anterior că agenţia a primit “veşti dificile” despre şcolile din taberele de refugiaţi din Jabalya şi Al Shati.

Trei şcoli administrate de UNRWA au fost lovite, provocând moartea a cel puţin 20 de persoane, a declarat el într-un interviu acordat Christianei Amanpour de la CNN. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!