Sari la conținut

China îl avertizează pe noul președinte că va fi o „greșeală gravă” dacă Argentina va rupe legăturile diplomatice

China a avertizat marți că ar fi o „greșeală gravă” dacă Argentina va rupe legăturile diplomatice dintre cele două țări în condițiile în care noul președinte Javier Milei a spus că el nu va discuta cu comuniști, relatează Reuters, citat de HotNews.

Milei, un libertarian radical în vârstă de 52 de ani, a zguduit din temelii scena politică din Argentina, reușind să câștige ca outsider alegerile prezidențiale organizate weekendul acesta.

În timpul campaniei electorale el a criticat dur China și Brazilia, cei mai mare parteneri comerciali ai Argentinei, și a spus că nu va face afaceri cu comuniști, o referință atât la regimul de la Beijing, cât și la președintele de stânga al Braziliei, Inacio Lula da Silva.

El a comparat de asemenea guvernul chinez cu un „asasin” și a spus că oamenii din China nu sunt liberi.

Mao Ning, un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe, a declarat marți în timpul briefingului său zilnic cu presa că dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Argentina a prins avânt în ultima perioadă și că ar fi o „greșeală gravă” ca guvernul de la Buenos Aires să rupă legăturile diplomatice cu China și Brazilia.

Diana Mondino, o economistă despre care se crede că va deveni ministrul de externe în administrația lui Milei, a spus că Argentina nu se va alătura organizației informale BRICS, care include, pe lângă China, Rusia, India și Africa de Sud.

Argentina a fost una dintre cele 6 țări pe care BRICS le-a invitat în luna august să se alăture organizației, după ce administrația anterioară de la Buenos Aires a solicitat oficial acest lucru.

China vorbește de dezvoltarea „pe termen lung” a relațiilor cu Argentina

Mondino a mai spus într-un interviu acordat agenției ruse de presă RIA Novosti că Argentina nu va mai interacționa cu guvernele Chinei și Braziliei, ea răspunzând astfel la o întrebare privind încurajarea relațiilor comerciale cu cele două țări.

Întrebat cu privire la comentariile acesteia, Mao Ning a declarat marți că Argentina și China au o complementaritate economică puternică și un potențial uriaș pentru cooperare”.

„China este dispusă să continue să lucreze alături de Argentina pentru a promova stabilitatea și dezvoltarea pe termen lung a relațiilor bilaterale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing.

Atitudinea lui Milei față de China este radical diferită față de cea a predecesorului său, președintele peronist Alberto Fernandez, care a efectuat o vizită oficială la Beijing chiar luna trecută, înainte de expirarea mandatului. În cadrul vizitei el a numit China un „prieten adevărat” și a promis continuarea colaborării în cadrul unor organizații internaționale precum BRICS și grupul G20.

Luni, la o zi după ce a câștigat alegerile prezidențiale, Milei a amenințat și cu tăierea legăturilor diplomatice cu Rusia, exprimându-și totodată sprijinul pentru Ucraina în războiul declanșat de Vladimir Putin anul trecut.

El a declarat de asemenea că vede Statele Unite şi Israelul ca fiind principalii parteneri ai Argentinei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!