Întrebare Peste câteva zile se fac cinci luni de la adoptarea Legilor Educației, cele menite a implementa în școlile de toate nivelurile obiectivele proiectului ”România Educată”. Cum ți se pare starea școlii românești acum, la șapte ani de la anunțarea proiectului prezidențial și la cinci luni de la promulgarea legilor?
Răspuns Într-un singur cuvânt: dezastruoasă. Școala românească e asemeni unui om care înțelege – într-un fel – că are o boală gravă, dar – pe de altă parte – e în etapa negației; nu vrea să recunoască acest lucru și, implicit, refuză să se trateze. Sau se tratează cu ceaiuri și cu ”vindecări astrale”. În acest timp, boala metastazează și îi afectează, rând pe rând, toate organele. Iar funcțiile omului devin din ce în ce mai precare. Aici ne aflăm la ora actuală.
Întrebare De ce crezi că se practică genul acesta de negație? Și cine o practică?
Răspuns Cred că, la toate nivelurile – de la elevi / studenți și părinți, până la ministru și președinte – există o conștiință (mai difuză sau mai clară) a problemelor învățământului. Nu se poate să nu existe, căci o anumită degradare a vieții publice ne e accesibilă tuturor, indiferent de poziția pe care-o avem în societate. Dar, pe de altă parte, cred că mai ales la vârf, oamenii înțeleg destul de bine că dacă ar încerca, cu adevărat, să oprească acest proces și să schimbe ceea ce trebuie schimbat pentru a regenera țesuturile sociale, s-ar lovi de-atâtea obstacole și ar avea de făcut atât de mult, încât – practic – ar zdruncina întreaga ordine existentă în lumea noastră. Or, cum ușor se vede, noi suntem și așa suficient de zdruncinați; gândește-te la o economie care, deși merge, nu funcționează la potențialul țării, la dezechilibrele financiare, la emigrația masivă, la problemele pensionarilor, la starea serviciilor de tot felul și alte multe asemenea. Cine-ar mai vrea să agite apele, aruncând în aer sistemul de învățământ?!
Întrebare Președintele – nu? – căci lui îi aparține inițiativa ”României Educate”…
Răspuns Președintele, am avut și avem ocazia s-o vedem, e o persoană care nu vrea nici un fel de probleme. Onest vorbind, eu unul nu cred că s-a gândit nici un moment la faptul de-a schimba ceva în învățământ. Nu vreau să acuz, nici să fac procese de intenție, însă – mie – mi se pare că omul nu are înțelegerea necesară nici a problemelor educației, nici a sensului în care s-ar putea face o schimbare reală. Pentru el ”România Educată” a fost o lozincă – cum accentul pe ”o”, cum pronunța Brucan – un passe partout care-i permitea (așa cum, neîndoielnic, îi place) să pozeze, în campanii sau în perioadele de criză internă, ca o persoană neconflictuală și având obiective aflate dincolo de cearta politică. Dar n-a avut niciodată o idee clară despre ce e de făcut cu adevărat. Și – aici vorbesc în nume propriu – nici nu cred că l-a interesat.
Întrebare A numit, totuși, o comisie și a lucrat cu o mulțime de organizații…
Răspuns Nu el, ci comisia în cauză a lucrat. Așa cum a lucrat. Gândește-te cine conducea această comisie: persoane care-l cunoșteau suficient de bine ca să înțeleagă că Number One nu vrea nici un fel de probleme, nici un fel de ieșiri în decorul protocolului (așa cum îl înțelege el); pe scurt, că trebuie să i se ofere ceea ce el așteaptă. Și asta a ieșit: și Raportul acela cu ”România Educată”, și Legile sunt după chipul și asemănarea lui și a oamenilor cu care a lucrat: un soi de zeamă serbădă și sleită în care se amestecă – de-a valma – de toate și a cărei singură funcție e aceea de-a le permite decidenților să spună că au făcut ceva, deși ceea ce-au făcut nu folosește nimănui.
Întrebare Nu ești puțin răutăcios? Pentru pentru că nimeni n-a făcut apel la tine! E de bănuit că și prin comisiile acelea trebuie să fi fost oameni bine intenționați.
Răspuns Nu am nici o problemă în ceea ce mă privește pe mine. Am mai spus-o și o repet: eu nu sunt nimic altceva decât un lector (ceea ce, la 50 de ani, nu e un titlu de glorie) la o universitate de provincie. Nu am avut niciodată – și sper să nici nu am vreodată – o funcție de conducere și nici nu am făcute din instituții și comisii naționale. Și încă ceva: nu sunt ”expert” în problemele educației” căci n-am masterate, doctorate și abilitări în așa ceva. Ca atare, ceea ce spun despre învățământ ține de felul în care eu văd lucrurile, la nivelul meu. Faptul că nu am nici un fel de funcții îmi dă, totuși, o mai mare libertate decât au alții, căci eu vorbesc doar în nume propriu, nu angajez nici o instituție, nici alte persoane. Și, crede-mă, nu consider că lucrurile pe care le-am spus de-a lungul timpului au o altă valoare decât aceea de-a fi fost formulate și spuse public. Sunt convins că oricine altcineva ”din sistem” ar fi decis să expună public aceste lucruri ar fi făcut-o cel puțin la fel de bine ca și mine. Eu mă gândeam la câțiva oameni cu o cu totului altă perspectivă, care – spre deosebire de mine – au încercat să facă ceva pentru întreaga școală românească și, cred eu, au și făcut: academicianul Mircea Dumitru, profesorii Mircea Miclea, Marian Popescu, Bogdan Murgescu, domnul Daniel Funeriu. Cred că fiecare dintre ei ar fi avut ceva semnificativ de spus cu privire la starea și la sensul schimbării educației. Vezi, noi tot vorbim de ”formarea expertizei” într-un domeniu sau altul. Dar cum se cheamă faptul de-a nu o folosi, chiar acolo unde o avem?
Întrebare Și totuși, chiar dacă știm puțin despre cei care-au alcătuit Raportul ”România Educată” și Legile, se poate să fi lucrat la ele și oameni bine intenționați și cu bune cunoștințe asupra lucrurilor.
Răspuns Sigur că da. Nimic nu împiedică a priori o asemenea posibilitate. Dar care a fost ponderea acestor oameni și ce-au reușit ei să schimbe efectiv? Ști, e o dezbatere – în istoriografia contemporană – despre rolul tehnicienilor capabili în articularea planurilor economice (de pildă) ale statelor totalitare. Fac ei bine punându-și cunoștințele în slujba unui proiect deviat? Și pot schimba ceva în condițiile în care întreaga ”linie” a politicii în cauză ține de voința liderului și de supunerea aparatului birocratic? Li se concede, eventual, o modificare de amănunt, o schimbare a celei de-a patra cifre de după o virgulă… Nimeni nu le contestă calificarea, dar – din păcate – de la bun început ea e prinsă în logica unui angrenaj care o deturnează de la potențialul ei bun. Cred că așa a fost și aici: linia generală – vorbe multe, dar nu agitați apele – a venit, mai curând implicit, ”de sus”. Apoi, o mulțime de funcționari s-au apucat să amenajeze grafice și statistici, paragrafe de lege și comunicate publice de așa manieră încât să reiasă că președintele ”e preocupat” și ”acordă toată atenția” acestui subiect, având grijă, în același timp, să menajeze interesele tuturor ”partenerilor de negocieri”. A ieșit ce se știe.
Întrebare Și ceea ce a ieșit ți se pare dezastruos? Nu precede dezastrul educației aceste Legi?
Răspuns Ba da; evident că problemele educației nu s-au ivit, brusc, în vara aceasta. Numai că ”România Educată” și Legile ei își au contribuția lor la amplificarea dezastrului. Mai întâi, pentru că – pe tot parcursul dezbaterii – consemnul a fost: nu vorbiți, nu puneți probleme; ”specialiștii” se ocupă de tot. Or, era absolut esențial ca pălmașii educației, profesorii de rând, să iasă din pasivitate și din complexul izolării și să numească problemele cărora au a le face față cu onestitate, fără teama de directori, inspectori și varii comisii. Doar adunând și sistematizând aceste puncte de vedere se putea obține o perspectivă onestă asupra lucrurilor care nu merg în învățământ. În loc de așa ceva, au fost puși niște birocrați – care nu au un contact direct cu școala (și mai ales cu școlile unde există probleme) – să ne explice ei ce și cum. Apoi, s-a făcut Raportul, s-au promulgat Legile, s-a realizat și o mică majorare salarială pentru profesori (plus ceva bani pentru consumabile) și, gata, educația a ieșit din atenția decidenților și a mediei. Nu mai e o ”prioritate”. Locul ei e luat de pensii, de lupta cu drogurile, de imigranți, de varii situații care vor veni peste noi. Președintele și comisiile lui au închis o discuție mai înainte de-a o începe. Dacă vrei să păstrez analogia de la început, cu boala gravă, e ca și cum omul care nu se simte bine s-ar duce la doctor și acesta – în loc să-i facă investigații – i-ar spune: ”N-ai nimic; o banală răceală; ia paracetamol și ceaiuri și odihnește-te. Nu știm cât durează, o săptămână, o lună, dar nu e grav; trece de la sine. Odihnește-te.” Și-n acest timp, evident, boala progresează. Aici suntem.