Sari la conținut

„Este cu adevărat o revoluție”. România decontează, de la 1 decembrie, și vaccinuri pentru adulți. Cum arată lista vaccinurilor compensate la maturitate

​Luna decembrie reprezintă un punct de cotitură în metodologia de vaccinare din România. Ne-am obișnuit, cu excepția vaccinului gripal și a celui împotriva COVID-19, că doar copiii se vaccinează. Decontarea vaccinurilor și pentru adulți – deja o realitate în alte țări – va fi posibilă și în România, începând din decembrie.

  • Cel puțin pentru început, majoritatea vaccinurilor sunt compensate pentru adulții din categorii considerate vulnerabile – cei care suferă de o boală cronică, au peste 65 de ani sau sunt contacți ai unor persoane cu imunitate scăzută – dar există și excepții: anumite vaccinuri sunt compensate și pentru adulții sănătoși.
  • O altă mare noutate este că, de la 1 decembrie, vaccinul HPV este decontat și pentru băieții cu vârsta până la 19 ani, nu doar pentru fete.

„Este pentru prima dată când se întâmplă lucrul acesta – compensarea vaccinurilor pentru adulți în România – și este cu adevărat o revoluție. Faptul că, în sfârșit, putem să vaccinăm adulții și vârstnicii într-un mod concret, programat, nu doar punctual, așa cum o făceam până acum, a categoriile de risc, cu vaccinul pe care îl primeam, este un lucru extraordinar”, arată dr. Sandra Alexiu, medic de familie și preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

„Este cu adevărat o revoluție, pentru că nu am fi putut să avem vaccinare cu aceste vaccinuri, care sunt scumpe pentru posibilitățile pacienților noștri, dacă nu ar fi existat acest program de compensare. Totul este acum să reușim să îi facem pe acești oameni să accepte să se vaccineze, să schimbăm această mentalitate care este foarte veche și să reușim să facem oamenii să iasă din această zonă de confort, că adultul nu trebuie să se vaccineze. Copiii se vaccinează, adulții nu au nicio treabă”, adaugă dr. Sandra Alexiu.

Pentru a beneficia de vaccinuri compensate, este necesară o vizită în cabinetul medicului de familie sau al medicului specialist pentru emiterea rețetei compensate. Cu această rețetă, vaccinul se ridică din farmacie, iar apoi se merge cu el la medic, pentru administrare. Mare atenție la temperatura și la condițiile de păstrare a vaccinului!

Dr. Sandra Alexiu, medic de familie și preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov

Lista vaccinurilor compensate la adulți începând din decembrie și procentul de compensare al fiecărui vaccin:

  • vaccinul pneumococic – compensat 100%
  • vaccinul meningococic – compensat 100%
  • vaccinul HPV – compensat 100% pentru fetele și băieții cu vârsta între 11 și 19 ani și 50% pentru femeile până la 45 de ani
  • vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular pentru adult (dTPa) – compensat 100%
  • vaccinul hepatitic B (VHB) – compensat 100%
  • vaccinul rujeolă–oreion-rubeolă (ROR) – compensat 100%
  • vacinul varicelic – compensat 100%.
  • Începând din octombrie anul acesta, și vaccinul gripal a fost compensat pentru adulții cu vârsta între 45 și 65 de ani care nu suferă de nicio boală cronică și care, anterior, plăteau integral prețul vaccinului, dacă doreau să se imunizeze.

Pentru cine va fi compensat fiecare vaccin în parte (sursa: Ordin al Ministerului Sănătății):

1. Vaccinul pneumococic este compensat 100% pentru:

  • copiii cu vârsta < 19 ani, născuți înainte de 1.10.2017;
  • persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații:
  • persoane cu infecție HIV/SIDA;
  • asplenie;
  • siclemie;
  • boli respiratorii cronice;
  • boli renale cronice;
  • implant cohlear;
  • terapie imunosupresoare;
  • transplant;
  • imunosupresie congenitală;
  • drenaj ventricular extern;
  • diabet zaharat;
  • boli cardiovasculare;
  • hepatopatii cronice;
  • leucemii, limfoame, mielom multiplu;
  • persoane cu vârsta ≥ 65 de ani;
  • personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar.

Vaccinare / Foto: Lacheev | Dreamstime.com

2. Vaccinul meningococic este compensat 100% pentru:

  • persoane cu vârsta ≥ 6 luni și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații:
  • persoane cu infecție HIV/SIDA;
  • asplenie;
  • siclemie;
  • boli oncologice;
  • terapie imunosupresoare;
  • transplant;
  • imunosupresie;
  • deficiențe persistente de componente ale complementului, pacienți care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizați), de exemplu: pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) și tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO);
  • persoane cu vârsta ≥ 65 de ani.

3. Vaccinul împotriva HPV – două trepte de compensare: 50% și 100%:

  • persoane (fete și băieți) cu vârsta ≥ 11 ani și < 19 ani – vaccin compensat în proporție de 100%.
  • femei între 19 și 45 de ani – vaccin compensat în proporție de 50%.

4. Vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și pertusiss-ului (tusei convulsive) este compensat 100% pentru:

  • gravide: se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric—tetanic—pertussis acelular — dTpa, adsorbit;
  • rapel la fiecare 10 ani de la doza anterioară, pentru adulți;
  • persoane cu transplant medular/de celule stem hematopoetice;
  • contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant;

Vaccinare / Foto: Scyther5 | Dreamstime.com

5. Vaccinul împotriva hepatitei B este compensat 100% pentru:

  • persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienți dializați cronic care necesită doze booster documentate serologic;
  • persoane cu infecție HIV/SIDA;
  • persoane cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană;
  • persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare;
  • contacții direcți ai cazurilor confirmate cu hepatită B;
  • persoane cu hepatopatii cronice: hepatită C, ciroză, ficat nonalcoolic, hepatită autoimună, nivel persistent al ALT/AST de 2 ori mai mare decât normalul;
  • persoane cu asplenie;
  • persoane din grupa de vârstă 19—59 de ani cu diabet zaharat; pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de anrecomandarea rămâne la latitudinea medicului curant;
  • persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică: boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoză;
  • personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B;

6. Vaccinul ROR (împotriva rujeolei-oreionului-rubeolei) este compensat 100% pentru:

  • persoane cu transplant medular;
  • contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană;

7. Vaccinul împotriva varicelei este compensat 100% pentru:

  • contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!