Pentagonul nu își va retrage armata din Irak, deși Bagdad a anunţat va începe procesul de evacuare a coaliţiei internaţionale

Pentagonul a comunicat luni că nu pregăteşte retragerea celor circa 2.500 de militari americani din Irak, deşi Bagdadul a anunţat săptămâna trecută că va începe procesul de evacuare din ţară a coaliţiei militare conduse de SUA, informează Reuters, citat de HotNews.

„Chiar acum, nu ştiu despre niciun plan (de retragere – n. red.). Suntem în continuare foarte concentraţi asupra misiunii de a înfrânge ISIS”, a declarat general-maiorul de aviaţie Patrick Ryder, desemnând prin acronimul respectiv Statul Islamic.

El a adăugat că forţele americane se află în Irak la cererea guvernului acestei ţări.

Ryder a afirmat că nu are informaţii despre vreo cerere a guvernului irakian către Departamentul Apărării, privind retragerea forţelor SUA, şi a redirecţionat presa către Departamentul de Stat pentru întrebări despre eventuale discuţii diplomatice pe această temă.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!