Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi că, în ciuda sancţiunilor, economia rusă este prima din Europa, depășind Germania, şi a cincea din lume, informează agenția EFE, citată de Agerpres și HotNews.
Liderul de la Kremlin a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite în oraşul Habarovsk, în cadrul unui turneu cu caracter evident electoral în Orientul Îndepărtat rus.
„Se pare că ne sugrumă şi ne presează din toate părţile, dar în ceea ce priveşte volumul economiei în ansamblu suntem primii din Europa. Am depăşit Germania şi ne-am clasat pe locul cinci în lume: China, Statele Unite, India, Japonia, Rusia. În Europa, numărul unu”, a spus Putin.
Preşedintele rus a ajuns la Habarovsk după ce anterior s-a aflat în regiunea autonomă Ciukotka, prima etapă a turneului său în Orientul Îndepărtat rus, care coincide cu începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din martie în care candidează pentru realegere, pentru un mandat de şase ani.
Conform amendamentelor constituţionale aprobate în 2020, Putin, în vârstă de 71 de ani, a cărui victorie la alegerile din martie este considerată de la sine înţeles, ar putea candida şi la alegerile prezidenţiale din 2030.
PIB-ul Rusiei e de fapt mai mic decât cel al Italiei
În pofida comentariilor sale despre „volumul în ansamblu” al economiei ruse, datele oficiale arată că Rusia este a cincea țară din Europa în ceea ce privește Produsul Intern Brut, în spatele Germaniei (4,42 trilioane de dolari), Marii Britanii (3,32 trilioane), Franței (3,04 trilioane) și Italiei (2,18 trilioane).
PIB-ul Rusiei s-a ridicat anul trecut la 1,86 trilioane de dolari, potrivit datelor publicate de Fondul Monetar Internațional. De asemenea, la nivel mondial Rusia se plasează la acest capitol abia pe poziția a 11-a, fiind depășită și de Brazilia și Canada, fiecare cu un PIB de aproximativ 2,1 trilioane de dolari.
Rusiei îi urmează imediat în clasament Mexicul, cu un PIB de 1,81 de trilioane de dolari.
Jason Furman, un reputat economist de la Universitatea Harvard și fost consilier al președintelui american Barack Obama, afirma în mod faimos cu doar două zile înainte ca Putin să declanșeze războiul din Ucraina că economia Rusiei „este practic o benzinărie mare” și „incredibil de neimportantă pentru economia globală, cu excepția gazelor naturale și petrolului”.
Cu toate acestea, în pofida dificultăților provocate de sancțiunile occidentale, economia rusă s-a dovedit mai rezilientă decât se așteptau numeroși economiști.