Douăzeci şi unu de soldaţi israelieni au fost ucişi în timpul unor lupte intense în Fâșia Gaza, fiind cel mai mare bilanţ de morţi israelieni într-o singură zi de la începutul războiului în enclavă, în octombrie 2023, conform Reuters și The Times of Israel, citate de HotNews.
Soldații au fost uciși aproape de comunitatea de graniță Kissufim, după ce militanții Hamas au tras cu o grenadă propulsată de rachetă asupra unui tanc, conform purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari. În acelaşi timp, au avut loc explozii în două clădiri cu două etaje, declanşând prăbuşirea imobilelor peste soldaţii israelieni care se aflau în interiorul clădirilor sau în apropierea acestora.
Hagari a spus că explozia a fost probabil rezultatul minelor instalate de trupe pentru a distruge clădirile, dar cauza este încă în curs de investigare. Timp de câteva ore, forțele de salvare au intervenit pentru a scoate victimele din clădirile prăbușite.
„Acesta este un război care va decide viitorul Israelului pentru deceniile următoare – căderea soldaților ne obligă să ne atingem obiectivele luptei”, a reacționat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, citat de The Times of Israel.