Un nou sondaj de opinie realizat de YouGov arată că 38% din britanicii cu vârsta de sub 40 de ani afirmă că ar refuza încorporarea în forțele armate în cazul izbucnirii unui nou război mondial și aproape o treime s-ar opune mobilizării chiar și în cazul unui pericol de invazie iminentă a țării lor, transmite sursa.
YouGov notează că a efectuat acest sondaj în condițiile în care în curând se vor împlini doi ani de când președintele rus Vladimir Putin a declanșat invazia rusă în Ucraina, cel mai mare conflict armat din Europa de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dar și fiindcă tot mai mulți oficiali militari europeni au avertizat în ultimul timp despre pericolul unei escaladări militare între Moscova și NATO.
Generalul Patrick Sanders, șeful Statului Major de la Londra, a declarat chiar săptămâna trecută că populaţia Regatului Unit trebuie să fie pregătită să ia armele în mână într-un război împotriva Rusiei lui Putin, deoarece armata profesionistă din prezent este prea mică.
Sanders a evidenţiat exemplul Suediei, care tocmai a reintrodus o formă de serviciu naţional, pe măsură ce se apropie de aderarea la NATO. De altfel, Suedia este una din țările în care oficialii militari au avertizat recent populația cu privire la pericolul unui război cu Rusia. Printre țările care au lansat avertismente similare se numără și Germania.
„Nu vom fi imuni şi, în calitate de generaţie de dinainte de război, trebuie să ne pregătim în mod similar – şi acesta este un demers la nivelul întregii naţiuni. Ucraina ilustrează în mod brutal faptul că armatele regulate încep războaiele, dar armatele cetăţeneşti le câştigă”, a spus generalul Sanders joia trecută.
Ministerul Apărării de la Londra a fost nevoit să intervină după comentariile sale şi să precizeze că nu are planuri de recrutare.
Britanicii și-au pierdut apetitul pentru a-și apăra țara
Rezultatele sondajului făcut de YouGov în rândul britanicilor arată că 38% din britanicii cu vârsta între 18 și 40 de ani spun că ar refuza încorporarea și 30% că ar face acest lucru chiar dacă Marea Britanie este în pericol de invazie.
Grupa de vârstă de 18-40 de ani este asemănătoare cu cea folosită inițial de guvernul britanic pentru mobilizare atât în Primul, cât și al Doilea Război Mondial.
Doar unul din 14 respondenți (7%) au spus că s-ar oferi voluntari în forțele armate în cazul izbucnirii unui nou război mondial, procent care crește ușor, până la 11%, în cazul în care Marea Britanie însăși ar fi în pericol de invazie.
Alții au spus că, deși nu s-ar oferi voluntari, nu s-ar împotrivi încorporării – 21% în cazul unui război mondial și 23% în cazul specific al unui pericol pentru Marea Britanie.
În ambele scenarii în jur de o treime din britanicii care au participat la sondaj au declarat fie că nu sunt siguri cum ar reacționa, fie că nu cred că forțele armate i-ar dori din cauza condiției fizice sau a unei dizabilități.
Aproape trei sferturi din britanici sunt de acord cu încorporarea femeilor în forțele armate
Procentele pentru toate întrebările includ ambele sexe, dar ratele de refuz sunt mai mari în rândul femeilor, după cum arată defalcarea datelor.
De exemplu, 43% dintre femei ar spune „nu” încorporării în cazul unui război mondial și 35% ar refuza-o și în eventualitatea unei invazii pe solul britanic. Procentele sunt de 32%, respectiv 25% în rândul bărbaților.
Datele sunt cu atât mai interesante întrucât 72% din britanici sunt de acord cu încorporarea femeilor în cazul introducerii mobilizării.
Dintre aceștia 42% spun că femeile ar trebui să servească în aceleași condiții ca bărbații, în timp ce 30% cred că ar trebui să existe anumite limitări asupra rolurilor care le sunt atribuite (ca de exemplu să nu servească în infanterie).