Unul dintre visele majore ale omenirii este să găsească viața extraterestră. Pe Marte, pe Venus, pe Europa, pe Io, în centura de asteroizi, în alte sisteme solare șamd. Oriunde, numai să o găsească. Asta ne-ar oferi nouă certitudinea că nu suntem singuri și că, undeva, o civilizație avansată ne așteaptă ca să facem schimb de impresii și tehnologii. Ba, ar zice unii mai entuziaști, chiar pentru a fi convertită la dreapta credință.
Faptul că roverul Perseverance tocmai a ajuns în craterul Jerezo, pe locul unor sedimente străvechi, ne dă speranța că suntem extrem de aproape de o descoperire istorică, aceea a vieții (fosile sau nu) pe Marte. Numai că o astfel de descoperire ar veni cu niște implicații mai puțin discutate. Și nu, nu ar fi deloc o veste bună. Ba chiar ar fi una extrem de proastă pentru noi. Să vă explic!
Scala Hanson și ipoteza „Marelui Filtru”
De la fizicianul Enrico Fermi citire, recte de la Paradoxul care îi poartă numele, avem o listă de dileme fundamentale privind probabilitatea existenței vieții în Calea Lactee sau, și mai mult, în întregul univers.
Spre exemplu, dacă alte civilizații extraterestre au atins un nivel superior de dezvoltare, dată fiind probabilitatea matematică uriașă ca viața să fi apărut pe alte planete (a se vedea ecuația Drake), atunci unde sunt ele? De ce nu ne-au contactat până acum? Iar un posibil răspuns vine de la economistul american Robin Hanson sub forma unei idei cunoscută ca „Marele Filtru”.