Numărul de profesori din școlile publice din Japonia care și-au luat concediu din cauza unor tulburări de sănătate mintală a urcat la un nivel record de 6.539, potrivit Japan Times, citat de HotNews.
Tulburările de sănătate mintală, se referă la o gamă largă de afecțiuni de sănătate mintală – tulburări care afectează starea de spirit, gândirea și comportamentul. Exemple de asemenea tulburări includ depresia, tulburările de anxietate, schizofrenia, tulburările de alimentație și dezvoltarea anumitor dependențe.
Creșterea este de 642 față de anul precedent, marcând a doua creștere anuală consecutivă.
Numărul profesorilor care și-au luat concediu din cauza bolilor mintale a fluctuat la aproximativ 5.000 în ultimii ani, dar a crescut cu peste 1.300 în doi ani din 2020, în care a început răspândirea coronavirusului, arată Ministerul Educației din Japonia.
Experții în educație spun că această creștere s-a datorat atât volumului de muncă mai mare din pandemie, dar au menționat și o creștere a plângerilor venite din partea părinților elevilor.
Lipsa de profesori a fost o problemă serioasă în Japonia, tinerii evitând să intre într-o profesie considerată ca având un volum mare de muncă, au spus experții, iar Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei a promis o reformă a stilului de muncă.
Pe grupe de vârstă, cel mai mare număr de cadre didactice care au luat astfel de concedii au fost în vârstă de 30 de ani, la 1.867, urmați de 1.786 de profesori de 50 de ani, 1.598 de 40 de ani și 1.288 de 20 de ani.
De asemenea, numărul profesorilor pedepsiți sau mustrați pentru violență sexuală a fost de 242, rămânând peste 200 pentru al 10-lea an consecutiv, profesorii bărbați reprezentând 98% din total.
Dintre aceștia, 119 au fost pedepsiți pentru relații sexuale cu studenții, molestare sau voyeurism. Aproximativ 30% dintre cazurile de abatere s-au produs în timpul orelor de lucru, inclusiv pauzele.
Numărul de profesori pedepsiți pentru aplicarea pedepselor corporale – o altă problemă majoră care implică profesorii din Japonia – a totalizat 397, în creștere cu 54 de cazuri.