Sari la conținut

Imagini deepfake cu Marcel Ciolacu care îndeamnă oamenii să investească în Hidroelectrica

Premierul României, Marcel Ciolacu, apare într-un videoclip editat în care pare că îndeamnă oamenii să investească în Hidroelectrica. Imaginile contrafăcute sunt marcate drept conținut sponsorizat pe Facebook. Videoclipul cu premierul României a apărut în contextul în care și miniștrii Transporturilor și Energiei au fost victimele unor astfel de practici și au sesizat autoritățile pentru că imaginea lor este folosită pentru înșelăciune, potrivit sursei.

Videoclipul modificat în care pare că Marcel Ciolacu promovează serviciile Hidroelectrica este publicat pe cel puțin două conturi de Facebook diferite. Ambele conturi au sponsorizat conținutul, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.

„Dragi români, am plăcerea să vă informez că de la începutul noului an, compania energetică de stat Hidroelectrica a deschis oportunități de investiții pentru cetățenii români (…). Plata profiturilor este garantată de stat”, pare că spune Marcel Ciolacu în videoclip.

Reacția Hidroelectrica privind videoclipurile deepfake

Reprezentanții Hidroelectrica îi sfătuiesc pe oameni să se informeze doar din surse „oficiale, serioase și credibile: site-ul companiei, site-ul BVB, presa de specialitate etc.”, în contextul apariției unor astfel de videoclipuri editate.

  • „În situația în care posibilele câștiguri promise par nejustificat de avantajoase, cel mai probabil aveți de-a face cu o tentativă de fraudă. Nu încărcați datele personale sau informațiile bancare pe platforme online care promit astfel de câștiguri.
  • Raportați informațiile false pe care le întâlniți pe platformele online. Reprezentanții societății nu au încurajat și nu încurajează prin declarații publice utilizarea unei anumite platforme de tranzacționare.
  • Nu vă lăsați înșelați de „citate” utilizate în acest sens, asociate cu diverse nume. Vă transmitem că acestea nu sunt reale”, mai transmis cei de la Hidroelectrica.

Grindeanu și Burduja au sesizat autoritățile în cazuri similare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat marți că a sesizat autoritățile după ce pe internet au apărut imagini editate cu el, cu un mesaj de promovare a vânzării de acțiuni ENEL.

„Am sesizat astăzi instituțiile abilitate pentru a fi identificate, și pedepsite conform legii, persoanele care îmi folosesc imaginea pentru a promova o fictivă vânzare de acțiuni la o companie”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a depus în 22 ianuarie o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru o tentativă de deepfake, prin care se încerca păcălirea cetățenilor, tot cu o schemă de investiții inexistente a companiei ENEL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!