Sari la conținut

De ce ar fi atacat ISIS la Moscova. Gruparea teroristă „a făcut o fixație asupra Rusiei în ultimii doi ani”

Statul Islamic a revendicat atacul de vineri seară de la periferia Moscovei, iar SUA au confirmat varianta, arătând cu degetul spre ISIS-K, ramura din Asia Centrală și de Sud a organizației. Experții citați de Reuters spun că ISIS-K are o problemă cu Vladimir Putin și cu Rusia, în vreme ce oficialii avertizează că gruparea ar putea ataca în curând și ținte occidentale.

Statul Islamic (ISIS), organizația teroristă care a încercat la un moment dat să controleze zone întinse din Irak și Siria, a revendicat atacul de vineri seară din Moscova, într-un mesaj trimis de agenția Amaq, a grupului, pe Telegram.

ISIS a susținutcă luptătorii săi sunt cei care au atacat la periferia Moscovei, „ucigând și rănind sute de persoane și provocând mari distrugeri în acest loc înainte de a se retrage în siguranță la bazele lor”. Sâmbătă dimineață, bilanțul provizoriu al atacului vorbea despre cel puțin 60 de morți.

În vreme ce Rusia nu s-a pronunțat pe această temă, SUA au confirmat scenariul, spunând că dețin informații în acest sens, și au spus chiar că au avertizat Moscova în ultimele săptămâni cu privire la posibilitatea unui atac, suspiciunile îndreptându-se împotriva ISIS-K.

ISIS-K sau ISKP – Statul Islamic – Provincia Khorasan – este o ramură regională a grupării teroriste, care activează în Asia Centrală și de Sud, în principal în Afganistan, dar și în Pakistan, Tadjikistan și alte țări vecine, unde urmărește instaurarea unui califat.

Popularul canal de Telegram Baza, care frecvent obține informații din rândul autorităților ruse, a scris sâmbătă că patru din cei șase atacatori ar fi fost identificați, toții fiind cetățeni ai Republicii Tadjikistan.

„ISIS-K a făcut o fixație asupra Rusiei în ultimii doi ani, criticându-l frecvent pe Putin în propaganda sa”, a declarat Colin Clarke, de la Centrul Soufan, un think-tank specializat pe securitate internațională, citat de Reuters.

Ce este și ce a făcut ISIS-K

Numit după un termen vechi pentru regiunea care includea părți din Iran, Turkmenistan și Afganistan, Statul Islamic – Provincia Khorasan a apărut în estul Afganistanului la sfârșitul anului 2014 și și-a stabilit rapid o reputație de brutalitate extremă.

Una dintre cele mai active afiliate regionale ale organizației teroriste, ISIS-K a înregistrat în timp o scădere a numărului de membri, vânați fiind de militarii SUA, dar și de talibanii afgani.

Statele Unite au declarat însă că abilitatea lor de a aduna informații împotriva grupurilor extremiste din Afganistan, cum ar fi ISIS-K, a fost redusă de la retragerea trupelor americane din țară, în 2021.

ISIS-K are un istoric de atacuri teroriste, inclusiv împotriva moscheilor, în interiorul și în afara Afganistanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!