Sari la conținut

Rusia și China au discutat despre asigurarea securității euroastice

​Conflictele din Ucraina, Gaza și securitatea în regiunea euroasiatică se numără printre subiectele discutate de către miniștrii de externe din China și Rusia cu ocazia unei deplasări efectuate la Beijing de către Serghei Lavrov, relatează sursa.

„Ministrul de Externe Lavrov și cu mine am avut o comunicare aprofundată despre mai multe probleme internaționale și regionale, inclusiv conflictele din Ucraina și Palestina-Israel”, a declarat Wang Yi, într-o conferință de presă organizată la finalul întrevederii.

China și Rusia trebuie să stea de partea „echității și justiției”, i-a spus marți ministrul de externe Wang Yi omologului său, Serghei Lavrov.

„China și Rusia trebuie să stea în mod clar de partea progresului istoric, de partea echității și justiției”, a precizat Wang, care a adăugat că cele două părți vor „continua să mențină legături strânse sub diferite forme”.

La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a mulțumit Chinei pentru „sprijinul” acordat și pentru mesajul transmis după recenta realegere a președintelui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat de președinte.

„Xi Jinping a fost printre primii care i-au transmis felicitări președintelui ales Putin și suntem recunoscători în general prietenilor noștri chinezi pentru acest sprijin”, a spus Lavrov.

Rusia și China au agreat să înceapă un dialog privind securitatea în regiunea euroastiacă, a mai precizat Serghei Lavrov.

„A fost ridicată problema asigurării securității euroastiace”, a spus Lavrov în conferința de presă. „Iar prietenii mei chinezi și eu am agreat să începem un dialog cu implicarea altor oameni înțelepți privind această chestiune”.

În schimb, oficialul rus a criticat Occidentul pentru ceea ce a numit „sancțiuni ilegale” impuse Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!