Administrația lui Joe Biden a anunțat vineri că va interzice orice nouă producție de petrol și gaze într-o zonă vastă din nord-vestul Alaskăi, o regiune deosebit de vulnerabilă la schimbările climatice, potrivit AFP.
În plin an electoral, președintele american pare să încerce să își consolideze bilanțul în materie de mediu, pentru a câștiga în special încrederea tinerilor, unii dintre ei fiind jigniți de decizia de a autoriza un proiect petrolier major în aceeași zonă din Alaska anul trecut.
„Sunt mândru să anunț că administrația mea ia măsuri pentru a conserva peste 13 milioane de acri în vestul Arcticii”, a declarat președintele american într-un comunicat.
„Administrația mea va continua să ia măsuri ambițioase pentru a face față urgenței crizei climatice, pentru a proteja terenurile și apele Americii și pentru a ne îndeplini responsabilitatea față de următoarea generație de americani”, a adăugat Biden.
Zona în cauză face parte din ceea ce se numește Rezervația Națională de Petrol din Alaska (NPR-A), în nord-vestul acestui stat american.
Noile reglementări au fost propuse pentru prima dată în septembrie 2023, iar de atunci au fost supuse unei consultări publice obligatorii.
În prezent finalizată, aceasta interzice acordarea de noi contracte de închiriere pentru operațiuni petroliere și și de gaze, care sunt responsabile de emisiile de gaze cu efect de seră, pe milioane de hectare.
În această regiune trăiesc urși polari, urși grizzly și sute de mii de păsări migratoare, potrivit Departamentului de Interne, care este responsabil de terenurile federale din Statele Unite. Populațiile locale vânează sau pescuiesc aceste resurse pentru subzistența lor.
Vineri, guvernul american a anunțat, de asemenea, că dorește să blocheze construcția unui drum în Alaska care ar urma să ducă spre zone bogate în minerale, în special cupru, pentru a le extrage.
Acest proiect ar putea reprezenta un risc „pentru viața sălbatică” și ar avea „consecințe ireparabile pentru permafrost”, potrivit ministerului.
Măsuri salutate de organizațiile de mediu, criticate de petroliști și republicani
Mattea Mrkusic, de la organizația Evergreen, a salutat „un pas înainte necesar”, subliniind că Arctica se încălzește de patru ori mai repede decât restul planetei.
„Aplaudăm acest pas și solicităm măsuri și mai curajoase pentru a ține industria combustibililor fosili departe de Arctica, de dragul climei și al generațiilor viitoare”, a declarat Jeremy Lieb, avocat în cadrul organizației Earthjustice.
Pe de altă parte, senatorul republican de Alaska Lisa Murkowski a acuzat guvernul că „limitează locurile de muncă pentru locuitorii din Alaska, veniturile statului și securitatea energetică și minerală” pentru Statele Unite.
Institutul American Petroleum Institute (API), care reprezintă industria petrolieră, a emis o notă similară, denunțând un „nou pas în direcția greșită”.
Anunțul, care intervine cu câteva zile înainte de Ziua Pământului, l-ar putea ajuta pe președintele Joe Biden să pună în evidență bilanțul său privind măsurile climatice.
Administrația sa a anunțat recent o serie de măsuri de anvergură, inclusiv noi standarde mult mai stricte privind emisiile poluante pentru viitoarele mașini și camioane.
Cu toate acestea, în 2023, administrația Biden a aprobat un proiect petrolier major în Alaska, proiectul Willow al gigantului american ConocoPhillips, declanșând furia militanților pentru protecția mediului. Acest proiect, situat tot în Rezerva Națională de Petrol din Alaska, nu va fi afectat de măsura anunțată vineri.