Deși se spune că femeile nu merg la război, realitatea din România este alta: femeile sunt trimise să nască în tranșee. Povestea mea personală ilustrează acest lucru. Când am întrebat ce s-ar întâmpla în cazul unei complicații în timpul sarcinii, mi s-a spus să caut un loc liber la un spital sau o clinică de stat. În Belgia, am ales să nasc pentru că mi-am permis să fac acest lucru, în timp ce în România mi s-a sugerat să îmi asum riscul și să apelez la sistemul public.
Această experiență nu este singulară. Din păcate, mulți alți părinți se confruntă cu situații similare. Discuțiile despre sănătatea reproductivă se transformă adesea în momente emoționale, deoarece aproape fiecare femeie care a născut în România a trecut prin forme de violență obstetricală.
Statul român nu acordă suficientă importanță acestor probleme. Practici invazive, lipsa sprijinului psihologic și accesul limitat la îngrijirea postnatală sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă mamele. Procentul mare de cezariene și absența recuperării postnatale sunt semne ale unui sistem medical care nu oferă suficient sprijin.
Este incredibil că în timp ce societatea promovează ideea de mamă ca fiind cel mai nobil rol al unei femei, realitatea din România este departe de aceasta. După ani de guvernare predominant masculină, rezultatele sunt dezamăgitoare pentru femeile care își dedică viața familiei și gospodăriei.
Este timpul ca statul să își asume responsabilitatea și să ofere măsuri concrete pentru îmbunătățirea experienței maternității în România. Profesionalizarea moașelor, furnizarea de programe postnatale și crearea unui mediu sigur și suportiv pentru naștere ar trebui să fie priorități. Este nevoie de schimbare și de implicarea tuturor în acest proces.