Sari la conținut

China a încercuit Taiwanul pentru a-și evalua capacitatea de a „prelua controlul” asupra insulei

China a anunțat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanului, începute cu o zi înainte, au ca scop testarea capacității sale de „a prelua controlul” asupra insulei autonome, conform relatărilor media de stat, citate de AFP și Agerpres, transmite sursa.

Exercițiile „Joint Sword-2024A”, care au început joi dimineața și se desfășoară timp de două zile, urmăresc să testeze „capacitatea de a prelua controlul, loviturile comune și controlul teritoriilor cheie”, a declarat Li Xi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului teatrului de est al armatei chineze.

China a lansat aceste manevre militare „în jurul” Taiwanului la trei zile după învestirea noului președinte Lai Ching-te pe insulă, a informat agenția oficială de presă Xinhua, citată de AFP.

Aceasta este o „pedeapsă severă pentru actele separatiste ale forțelor independentiste din Taiwan” și un „avertisment sever împotriva ingerinței și provocării forțelor externe”, a declarat Li Xi, citat de Xinhua.

Taiwanul „va apăra valorile libertății și democrației”, a reacționat noul președinte taiwanez Lai Ching-te. „Voi sta pe linia frontului cu frații și surorile noastre din armată pentru a apăra împreună securitatea națională”, a spus el.

Săptămâna aceasta, China a catalogat discursul de învestire al noului președinte taiwanez Lai Ching-te drept o „afirmare a independenței Taiwanului” și l-a amenințat cu „represalii”.

Taiwanul este autonom din 1949, când naționaliștii s-au refugiat pe insulă după înfrângerea lor de către forțele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.

Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său și nu a exclus folosirea forței pentru a o pune sub controlul său, reamintește AFP.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!