În perioada de după 1989, multe companii românești au cunoscut declinul, însă Dacia a supraviețuit, în mare măsură, datorită eforturilor unui singur om – Constantin Stroe. Realizând necesitatea atragerii unui investitor străin pentru modernizarea uzinei și crearea unei mașini moderne și fiabile, Stroe a purtat discuții intense cu opt mari companii auto.
Dacia a explorat opțiunile cu Daewoo, cunoscut pentru modele precum Matiz și Cielo, semnând chiar o înțelegere preliminară cu Hyundai. Cu toate acestea, un obstacol major a fost cerința companiilor străine de a reduce drastic numărul angajaților din uzină.
Constanța Stroe a fost figura centrală în aceste negocieri, fiind director general al Dacia timp de 12 ani. Chiar și după retragerea sa, influența sa a persistat, jucând un rol esențial în discuțiile dintre Renault și oficialii români.
Renault ar fi putut intra în Dacia cu opt sau nouă ani mai devreme, dar prioritățile lor s-au îndreptat inițial către Skoda, care urma să fie preluată de Volkswagen. În 1991, Renault vedea Dacia ca un posibil producător de piese de schimb, o idee respinsă de români.
Stroe a subliniat că, în cazul în care Dacia ar fi fost preluată de o companie japoneză, aceasta ar fi demolat uzina existentă și ar fi construit una complet nouă. Astfel, adoptarea unei soluții de modernizare și creștere în aceleași spații a fost esențială pentru menținerea locurilor de muncă și pentru evitarea unui impact drastic asupra angajaților.
Povestea lui Constantin Stroe și eforturile sale demonstrează nu doar importanța abilităților de negociere și viziunea strategică, ci și dedicarea față de menținerea și dezvoltarea industriei auto românești într-un mediu economic în schimbare rapidă.