Sir Rod Stewart și-a apărat sprijinul pentru Ucraina după ce a fost huiduit la un concert vineri seara la Arena Quarterback Immobilien din Leipzig, un oraș din regiunea Saxonia din estul Germaniei, considerată un bastion al partidului pro-rus Alternativă pentru Germania (AfD), relatează BBC, conform News.ro, relatează sursa.
În timpul concertului din Leipzig, pe un ecran a apărut steagul ucrainean, urmat de o imagine a președintelui Volodimir Zelenski. Atât aplauzele, cât și huiduielile s-au auzit din partea fanilor în timp ce Rod Stewart interpreta hitul său din 1991, „Rhythm of My Heart”, pe care îl consideră un cântec împotriva războiului și pe care l-a dedicat anterior Kievului.
„Am sprijinit poporul ucrainean pe tot parcursul acestui război”, a declarat el luni pentru agenția de presă PA.
„De la aranjamente pentru ca membrii familiei mele să ducă provizii în țară, până la închirierea unei case în Marea Britanie pentru o familie ucraineană… Așa că da, îl susțin pe Zelenski și pe poporul ucrainean și voi continua să fac acest lucru”, a afirmat cântărețul britanic.
Sir Rod Stewart, în vârstă de 79 de ani, a făcut și anterior comentarii critice la adresa președintelui rus Vladimir Putin în timpul altor concerte. „Putin trebuie să fie oprit”, a declarat el pentru PA.
„Mă distrez de minune cântând pentru publicul german, împărtășind câteva amintiri speciale și abia aștept să cânt în celelalte concerte pe care le mai am aici”.
