Kremlinul a afirmat miercuri că președinția lui Donald Trump în SUA (2017-2021) nu a adus beneficii Rusiei, amintind că Statele Unite au impus sancțiuni Rusiei în acea perioadă. Cu toate acestea, Kremlinul a recunoscut că a existat un dialog între Moscova și Washington, ceea ce poate fi considerat un aspect pozitiv.
„Sub administrația Trump nu s-a realizat nimic favorabil pentru Rusia. Dimpotrivă, s-au introdus sancțiuni suplimentare. Dar, cel puțin, a existat dialog”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferința sa de presă zilnică, potrivit Reuters și EFE, citate de Agerpres.
Acest dialog, a adăugat Peskov, „poate fi considerat unul dintre elementele pozitive” ale mandatului lui Trump, care este candidat al Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
Trump: „Putin și cu mine ne-am înțeles bine”
„În ceea ce privește relația dintre Putin și Trump, nu s-a realizat nimic favorabil pentru Rusia sub administrația Trump”, a reiterat Peskov, răspunzând la întrebările legate de afirmațiile anterioare ale lui Trump despre relația sa de lucru cu președintele rus Vladimir Putin.
Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Rusia și Putin sunt subiecte care apar frecvent în campaniile electorale din Statele Unite.
Comentariile lui Peskov vin în contextul declarațiilor lui Trump într-un interviu pentru Bloomberg, în care fostul președinte al SUA a menționat că a avut o relație bună cu Vladimir Putin în timpul mandatului său.
„Putin și cu mine ne-am înțeles bine”, a declarat Trump în interviul pentru Bloomberg.