Este guvernarea limitată încă posibilă în această epocă a demagogiei exacerbate și digitalizării masive? Mai pot fi libertatea și liberul-arbitru apărate împotriva expansiunii statului? Se mai poate spera la un viitor fără încrederea oarbă în statul omnipotent, menit să domine o societate atomizată și uniformizată?
Aceste întrebări reflectă o realitate deja prezentă în vremurile noastre. Lecția pandemiei a fost clară: chiar și democrațiile liberale pot ceda tentației etatismului și suprimării autonomiei individuale. Stările de urgență ar putea deveni normă, alimentate de frică, asemenea ciumei descrise de Camus. Libertățile noastre sunt vulnerabile în fața acestui aparat de stat care aspiră la omnipotență.
Guvernarea limitată și fermă
Din acest motiv, întoarcerea la sursele morale și politice ale libertății, la textele care o protejează și la autorii care o definesc, reprezintă alternativa la demagogie și capitulare. Istoria modernă a Occidentului este o istorie a libertății și a guvernării limitate. De la „părinții fondatori” și Edmund Burke, la Raymond Aron și Sir Isaiah Berlin, trecând prin Tocqueville și Benjamin Constant, această tradiție a dezvoltat un argument pentru constituționalism și limitarea puterii statului, opunându-se utopismului destructiv. Liberalismul conservator a unit pe cei care au respins despotismul și subjugarea oamenilor liberi de către un stat idolatrizat.
O alternativă modernă
Astăzi, la fel ca în epoca în care se redacta constituția americană și se scriau „The Federalist Papers”, modelul guvernării limitate rămâne relevant. Aceasta trebuie să își asume rolurile legitime fără a sufoca libertatea umană prin birocrație și intervenționism.
Guvernarea limitată, fundamentată pe echilibrul puterilor (checks and balances), este singura capabilă să fie fermă fără a deveni tiranică. Ea respectă limitele impuse de drepturile naturale și nu vede umanitatea ca pe o masă amorfă de remodelat. Rolul unei astfel de guvernări nu este de a reeduca prin îndoctrinare, ci de a permite schimbul liber de idei, sub protecția libertății de exprimare și de conștiință. Într-o astfel de guvernare, statul nu poate fi o cazarmă sau un vast penitenciar, și nu își poate impune ideologia ca pe o religie politică.
Protecția libertăților
O astfel de guvernare nu este timidă și impotentă, deoarece apărarea libertăților este scopul ei principal. Intern și extern, ea garantează ordinea și siguranța, permițând oamenilor să-și construiască propriul destin. Nu urmărește organizarea colectivă a fericirii și nu are ca finalitate modelarea personalității umane prin inginerie utopică.
Intervenționismul de stat, justificat astăzi prin frică, progresism și dogma ecologismului radical, erodează structura libertății și amenință ordinea constituționalismului. Statul, dominat de o ideologie salvatoare, intruziv și demagogic, este cel mai periculos inamic al libertăților. Vocația sa este un amestec de Orwell și Huxley, iar viitorul pe care îl imaginează este unul al servituții generalizate.