Uniunea Europeană a anunțat luni inițierea discuțiilor pentru liberalizarea regimului de vize cu Armenia, o acțiune descrisă de ministrul de externe al Armeniei, Ararat Mirzoian, ca fiind o „piatră de hotar” în relațiile dintre UE și această țară, aliată tradițional a Rusiei, informează Reuters și Agerpres.
Conform unui comunicat de pe site-ul Consiliului UE, blocul comunitar a decis să deschidă discuțiile privind regimul de vize cu Erevanul și să ofere un ajutor de 10 milioane de euro armatei armene.
Armenia, situată în Caucazul de Sud, a intensificat recent eforturile de a dezvolta relații cu țările occidentale, pe fondul deteriorării rapide a relațiilor cu Rusia. Oficialii armeni au acuzat Moscova că nu a reușit să o protejeze în fața vecinului și rivalului său de lungă durată, Azerbaidjan.
„Aceasta este o piatră de hotar în aprofundarea parteneriatului dintre Armenia și UE, bazat pe valori și principii comune”, a declarat Ararat Mirzoian într-un comunicat.
Liberalizarea vizelor ar permite cetățenilor armeni să efectueze vizite scurte în țările din zona Schengen a UE – o regiune fără frontiere interne – fără a avea nevoie de viză. Alte țări post-sovietice, inclusiv Republica Moldova, Ucraina și Georgia, beneficiază deja de astfel de regimuri.
Consiliul UE a subliniat că regimul fără vize va fi introdus doar după ce Armenia va îndeplini anumite „criterii de referință”. Mass-media din Armenia a relatat că acest proces ar putea dura câțiva ani.