România își propune să reducă deficitul bugetar la 3% în următorii 7 ani, vizând o scădere anuală de 0,74 puncte procentuale. Acest plan, pe care România dorește să-l negocieze cu Comisia Europeană, se bazează pe o facilitate oferită țărilor aflate în procedură de deficit excesiv. Totuși, această facilitate ar putea fi un cadou otrăvit pentru România, susține Radu Crăciun pe blogul său.
Profilele țărilor beneficiare sunt diverse. Conform prognozei de primăvară a Comisiei Europene, România va avea cel mai mare deficit bugetar dintre toate țările UE în 2024 și 2025. Deși și alte țări sunt în procedura de deficit excesiv, ajustarea lor va fi mai mică decât a României.
În primăvară, Comisia Europeană nu era convinsă de inversarea tendinței de creștere a deficitului României, prognozând că va fi singura țară în care deficitul nu va scădea nici în 2025.
Prezentarea planului de reducere a deficitului bugetar în 7 ani ca un succes al negocierii este eronată. Cu sau fără limitările impuse de Comisia Europeană, România trebuie să scadă rapid deficitul bugetar excesiv care pune în pericol echilibrul economic.
Persistența unui deficit bugetar duce la creșterea datoriei publice
Cu cât deficitul este mai mare, cu atât datoria publică crește mai rapid. Scăderea deficitului bugetar nu înseamnă decât că ritmul de creștere a datoriei va încetini, dar aceasta va continua să crească de la nivelul record actual.
Deși 52% din PIB nu pare un nivel foarte ridicat al datoriei în context european, România se finanțează la unele dintre cele mai mari dobânzi din UE. Aceste dobânzi reflectă faptul că investitorii percep România ca având un risc mai ridicat.
Dobânzile ridicate și datoria în creștere cresc cheltuielile bugetare
Dobânzile ridicate și datoria în creștere cresc cheltuielile aferente dobânzilor din buget, care reprezintă deja a patra cea mai mare categorie de cheltuieli, similară cu investițiile din fonduri autohtone. Alegerea unui interval de 7 ani pentru ajustarea fiscală presupune o ipoteză nerealist de optimistă: că nu va exista nicio criză majoră în această perioadă. Greu de crezut.
Un context economic dificil ar determina investitorii să retragă banii din țările riscante și să îi plaseze în active sigure, iar titlurile de stat românești nu vor fi considerate sigure. În acest caz, România trebuie să aibă un plan B pentru finanțarea datoriei publice, fie la dobânzi mai mari, fie deloc.
În cazul unei crize majore, România ar putea apela din nou la FMI și UE, așa cum a făcut în 2008. Aceste finanțări vin cu măsuri de austeritate care duc la un șoc fiscal și economic pe termen scurt. Deci, prelungirea reducerii deficitului bugetar cu 7 ani este riscantă.
În locul unei ajustări șoc, o ajustare administrată de guvern pe o perioadă mai scurtă ar fi de dorit
Aceasta nu ar trebui făcută prin curmarea investițiilor, mai ales că, începând cu anul 5 din cei 7 ani, intrările nete de fonduri europene se vor transforma în ieșiri. Deficitul este produs din numeroase alte categorii bugetare care necesită o colectare și administrare mai eficientă.
În condițiile în care cheltuielile rigide din buget au atins 75%, tăierea investițiilor este cea mai ușoară, dar și cea mai nocivă cale pentru dezvoltare.