Sari la conținut

PSD și PNL își fac planuri pentru securizarea puterii: scenariul extrem al social-democraților și calculele liberalilor

Social-democrații și liberalii au început să facă și calcule, și strategii politice pentru alegerile generale care, dacă se vor desfășura la termen, vor avea loc în 2024. Perspectiva nu arată bine pentru PSD și PNL care din postura partidelor aflate la guvernare văd cum procentele le alunecă printre degete și simt în ceafă răsuflarea lui George Simion și ascensiunea AUR, transmite sursa.

Fotografia momentului din PSD și PNL

Cu două luni înaintea preluării șefiei Guvernului și cu o serie de reforme și jaloane care trebuie implementate pentru a primi banii de la Uniunea Europeană, social-democrații și liberalii încep să facă analize și scenarii privind șansele de a rămâne la putere și după alegerile. Or, calculele nu dau bine.

Liderii PSD știu că odată cu preluarea șefiei Guvernului partidul se va confrunta cu o serie de probleme pe care va trebui să le gestioneze. Eliminarea pensiilor speciale, bifarea jaloanelor din PNRR fără de care nu vor veni banii europeni, adoptarea legilor educației, creșterea prețurilor și a inflației, la pachet cu necesitatea majorării salariale pentru diverse categorii, sunt doar câteva din punctele pe care PSD va trebuie să le gestioneze și în funcție de asta vor fi deconta electoral.

  • Rocada guvernamentală s-ar putea amâna pentru toamnă – surse oficiale / Legea pensiilor și jaloanele din PNRR merele discordiei dintre PSD și PNL

De partea cealaltă, o parte dintre liderii PNL așteaptă cu nerăbdare ca PSD să preia guvernarea și să înceapă să deconteze în fața electoratului măsurile care trebuie luate de Guvern.

În prezent, în interiorul Coaliției există tensiuni între PSD și PNL. Întelegerea dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă privind împărțirea ministerelor a picat, iar liberalii cer respectarea întocmai a protocolului semnat în 2021.

În PNL, scaunul de președinte al lui Nicolae Ciucă este clătinat de o parte dintre vicepreședinții PNL care au refuzat înțelegerea cu PSD pe ministerele cheie din Guvern. Ciucă a fost nevoit să facă un pas în spate și acest lucru s-a vazut la ultima ședință a PNL când prim-vicepreședinții Dan Motreanu, Rareș Bogdan și vicepreședinții Robert Sighartău și Alina Gorghiu i-au cerut premierului să amâne votul pentru șefia Autorității Electorale Permanente unde Parlamentul urma să valideze omul PSD-ului – Toni Greblă.

  • De ce a fost amânată validarea lui Toni Greblă la șefia AEP / PNL dorește o renegociere a șefiei instituției / Care este miza

PSD și PNL iau în calcul serios o alianță la alegeri

În acest context, în cadru restrâns la nivelul liderilor PSD și PNL au început să circule o serie de scenarii în vederea pregătirii alegerilor.

Surse atât din PSD cât și din PNL au declarat pentru HotNews.ro că în prezent calculele politice arată că cele două partide trebuie să meargă împreună, într-o alianță la alegerile generale.

Discuțiile au fost relansate public odată cu demisia lui Ciprian Ciucu de la PNL București și posibilitatea creării unei alianțe PSD-PNL pentru susținerea unui candidat unic la Capitală.

În sondajele interne ale celor două partide PSD este cotat în jur de 30%, PNL 20% , AUR -19 % în timp ce USR are doar 12%.

„Noi am făcut analize și AUR are peste 20% și pe toate focus grupurile nu au frână de mână. Oamenii nu-i asociază ca extremiști. Au perspectivă electorală cât are PSD în prezent, pot să adune procente la egalitatea cu PSD în România de astăzi. Azi știm care sunt scorurile partidelor. Anul viitor nu putem ști cum va arăta. Mare problemă este că anul viitor si PSD și PNL vor pierde din procentele de acum și scad șansele de a mai face o majoritate stabilă. PNL este acum la 20% în 2024 pot scădea la 15% , PSD este la 30% și scade la 25%, majoritatea de 40% va fi limită”, explică surse din PSD pentru Hotnews.ro.

Și liberalii recunosc că la alegerile generale există riscul ca AUR să-i devanseze.

„Pentru PNL varianta de a merge separat la alegerile generale nu este avantajoasă pentru că riscăm să ajungem pe locul trei, sub AUR. Șansele ca PNL să meargă singur la alegeri sunt foarte mici așa că va trebui să mergem împreună. Realitatea este că pe termen scurt am câștiga alegerile, dar pe termen lung va afecta partidul”, explică sursele PNL.

În cheia acestor previzuni sumbre, PSD și PNL au variante diferite de menținere la putere.

Scenariul extrem al PSD: anticipate pentru majoritate

Surse din PSD susțin că în interiorul partidului s-ar fi discutat scenariul declanșării alegerilor anticipate.

„Dacă guvernarea eșuează în 2023 o încasează PSD-ul. Să fim realiști în 2023, prețurile o pot lua razna, măriri salariale nu avem de unde da, iar banii din bugetul sunt condiționați de îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Dacă faci alegeri anticipate faci pentru un mandat de patru ani. Acum avem 30%, cu redistribuire PSD ia 35% . Rămâi în Parlament cu 35% pe patru ani”, explică sursele HotNews.ro calculele făcute.

Scenariul alegerilor anticipate este unul greu de pus în aplicare. Parlamentul trebuie să respingă numirea a două Guverne, iar președintele este cel care poate declanșa alegerile anticipate. „Motivația aplicării acestei variante constă în faptul că nu poți transforma anul 2024 într-o bătălie politică și că ai nevoie de un guvern stabil pe o durată lungă de timp”, explică sursele citate.

Sursele Hotnews.ro susțin că acest scenariu lansat de social-democrați nu a fost discutat la nivelul Coaliției cu liderii PNL sau cu președintele Klaus Iohannis, însă Nicolae Ciucă și Lucian Bode nu sunt străini de discuțiile de la vârful PSD.

Liberalii insistă cu comasarea alegerilor

De partea cealaltă, liberalii pledează pentru necesitatea comasării alegerilor locale cu parlamentare în septembrie 2024.

„În 2024 România va fi o țară neguvernabilă cu patru rânduri de alegeri. Din martie va începe campania pentru europarlamentare, iar țara va fi pe butuci, un blocaj total într-un an în care trebuie să pui în aplicare reformele asumate”, explică sursele din PNL.

Procedural acest lucru se poate realiza printr-o hotărâre de Guvern și anunțarea deciziei cu cel puțin un an înainte de scrutin.

  • PNL încearcă manevra politică prin care să-și păstreze efectivele în 2024 / ​Ciucă e al treilea premier care vrea să comaseze alegerile, dar are câteva probleme

Reamintim că în debutul anului PSD calculase că la preluarea funcției de premier va menține și câteva portofolii cheie care să ajute partidul să bifeze la nivel de imagine publică. Mai exact, Marcel Ciolacu s-a înțeles cu Nicolae Ciucă ca PSD să păstreze ministerul Transporturilor și chiar și cel al Finanțelor în timp ce liberalii să mențină Fondurile Europene și Justiția. Înțelegerea a creat nemulțumirea liderilor PNL care au făcut presiuni asupra lui Ciucă să ceară respectarea protoclului semnat în 2021.

  • Ce se ascunde în spatele atacurilor deshise ale PSD la adresa PNL / Poziționarea taberelor în perspectiva rotativei din mai

După ce întelegerea Ciolacu – Ciucă a picat a apărut și informația ca rocada guvernamentală s-ar putea amâna până în toamnă. Informația pe surse a fost lansată de la Guvern, iar președintele PSD Marcel Ciolacu a părut deranjat de asta. PSD a anunțat că nu acceptă ca rocada să se amâne pentru toamnă și că schimbarea conducerii Executivului trebuie făcută la timp.

Dincolo de calculele meschine privind conservarea procentelor actuale, pentru PSD și PNL guvernarea responsabilă și crearea reformelor necesare cad în planul secund. Cele două partide vor guverna în continuare cu ochii la sondaje și la „amenințarea” AUR deși celor două mari probleme ar putea fi rezolvate încercând să guverneze pur și simplu pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!