Sari la conținut

Militarii ucraineni din Bahmut acuză că nu sunt protejați de conducerea militară de la Kiev: „Șansele de supraviețuire sunt de 30/70”

​Militarii ucraineni care luptă pe frontul din Bahmut acuză că trebuie să facă faţă unor valuri neîncetate de bombardamente şi de atacuri, unii dintre ei susținând că nu sunt protejați de conducerea militară de la Kiev, relatează The Kyiv Independent, conform sursei.

Ziarul ucrainean notează acest lucru într-un reportaj realizat în acest oraş din estul țării pe baza mărturiilor făcute de peste 10 soldaţi ucraineni.

Militarii ucraineni citaţi descriu frontul drept o „maşină de tocat carne” din cauza numărului mare de victime de ambele părţi. Batalioane slab instruite şi pregătite au fost aruncate în prima linie „să se descurce cât de bine vor putea”, cu un sprijin nesemnificativ în ceea ce priveşte artileria, vehiculele blindate, mortiere, drone sau informaţii tactice, au declarat infanterişti ucraineni pentru Kyiv Independent.

„Nu am primit niciun sprijin”, afirmă un soldat cu numele Serhii, care a luptat pe frontul din Bahmut.

Alţii spun că artileria rusă, vehiculele de luptă ale infanteriei şi transportoare blindate de trupe ale inamicului atacă frecvent poziţiile ucrainene timp de ore sau zile fără ca armele grele ucrainene să le poată opri.

Conform presei ucrainene, unii dintre aceştia s-au plâns de lipsă de coordonare şi de cunoaştere a situaţiei pe linia frontului din partea înalţilor responsabili militari, recunoscând că se resimte lipsa acută de muniţie. Unii dintre ei spun că sunt nevoiţi să folosească arme care datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Soldați ucraineni din Bahmut vorbesc de șansele mici de supraviețuire

Dronele, care ar trebui să furnizeze informaţii esenţiale de recunoaştere, sunt şi ele puţine şi se pierd în proporţii foarte mari în unele zone de pe câmpul de luptă, au declarat soldaţii pentru publicaţia citată. Toate acestea duc la un număr teribil de mare de morţi şi răniţi.

„Batalionul nostru a sosit la jumătatea lunii decembrie, între celelalte plutoane eram 500”, spune Boris, un medic militar din regiunea Odesa, care luptă în zona Bahmut.

„Luna trecută, nu mai eram decât 150 de oameni”, le-a spus acesta ziariştilor de la Kyiv Independent.

„Când mergi pe poziţie nu există nici măcar o şansă de 50/50 că vei ieşi de acolo (în viaţă)”, susţine un alt soldat. Şansele sunt ‘mai degrabă de 30/70”, afirmă el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut situaţia dificilă a armatei sale la Bahmut, un bastion al cărui control le-ar permite ruşilor stabilirea unui coridor sigur în estul Ucrainei pentru transferul de soldaţi şi armament.

Potrivit unui militar ucrainean, citat de ISW, forţele ruse nu traversaseră sâmbătă râul Bahmutka în zona centrală a oraşului, dar bloggerii militari ruşi susţin că cei de la Wagner au împins poziţiile ucrainene spre centrul Bahmut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!