Sari la conținut

Ministrul rus al Apărării a declarat că una din cauzele incidentului cu drona din Marea Neagră este intensificarea operațiunilor de „spionaj american”

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat miercuri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american Lloyd Austin, că intensificarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Statele Unite a fost una din cauzele incidentului din Marea Neagră dintre aviaţia rusă şi o dronă americană, conform sursei.

„Cauzele incidentului sunt nerespectarea de către Statele Unite a zonei de zbor restricţionate (…) din cauza desfăşurării operaţiunii militare speciale (în Ucraina), precum şi a intensificării activităţilor de informaţii împotriva intereselor Rusiei”, a spus Serghei Şoigu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării, asigurând că Moscova „va reacţiona proporţional” la viitoarele „provocării” americane.

„S-a remarcat că zboruri ale unor drone americane strategice letale în apropierea coastei Crimeei aveau o natură provocatoare şi au creat precondiţii pentru o escaladare a situaţiei din zona Mării Negre”, potrivit comunicatului, citat de agențiile AFP, Reuters și Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!