Sari la conținut

Primele imagini cu cele trei ostatice eliberate de Hamas și predate armatei israeliene

În urma intrării în vigoare a armistițiului dintre Israel și Hamas, trei femei – Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher – au fost eliberate și predate armatei israeliene. Acestea au fost preluate de forțele speciale ale Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) și de Serviciul de Securitate Israelian (ISA) la revenirea pe teritoriul israelian, unde li s-au efectuat evaluări medicale inițiale.

Eliberarea celor trei ostatice face parte din prima fază a acordului de încetare a focului, care prevede eliberarea a 33 de ostatici israelieni în schimbul a 1.904 deținuți palestinieni din închisorile israeliene. Armistițiul, intrat în vigoare duminică la ora 11:15, a permis transferul ostaticilor către echipa Crucii Roșii, care i-a însoțit până la întâlnirea cu forțele israeliene, transmit sursa.

În ciuda armistițiului, armata israeliană și-a continuat duminică atacurile în Fâșia Gaza, soldate cu victime. În același timp, guvernul israelian a fost zguduit de prima demisie în semn de protest față de armistițiu, evidențiind tensiunile politice interne legate de conflictul în desfășurare.

Imagine: ilustratie, sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!