Documentaristul britanic Sean Langan a devenit unul dintre puținii jurnaliști occidentali cărora li s-a permis accesul în regiunea ocupată a Donețkului pentru a observa direct viața civililor rămași acolo și a interacționa cu unități ale armatei ruse. Filmul său, publicat recent de BBC, a stârnit controverse aprinse.
Însoțit de fixerul său, Sasha, despre care jurnalistul suspectează că a fost desemnat de Ministerul de Externe al Rusiei, Langan a pătruns în zone de luptă din pădurile din jurul Donețkului și a încercat să înțeleagă viața orașului aflat de un deceniu în mijlocul conflictului. De la forțe speciale și comandanți de câmp la studenți și pensionari, jurnalistul a discutat cu diverse persoane pentru a le explora perspectiva asupra războiului – ce îi motivează pe unii să lupte și pe alții să rămână sub bombardamente.
O PROPAGANDĂ MASCATĂ?
Aceasta este versiunea oficială a BBC, dar care este realitatea? În esență, filmul poate fi interpretat ca o promovare nedorită a „lumii rusești” și o justificare a armatei ruse, precum și a locuitorilor din Donețk și Lugansk, care au cerut în repetate rânduri intervenția Rusiei, susținând că sunt persecutați de autoritățile ucrainene.
Acest punct de vedere este confirmat și de fixerul jurnalistului, Alexandr, care afirmă că este „pro-ucrainean”, dar consideră că „problema este că Ucraina este acum împotriva propriului popor.” Langan nu comentează această declarație, nici în dialog, nici în narațiunea sa.
Mai mult, jurnalistul a intervievat militari ruși în case ocupate temporar de trupele Moscovei, fără a clarifica în ce mod au fost preluate aceste locuințe. Unii soldați au afirmat că misiunile lor pentru grupările paramilitare „Redut” și „Wagner” – inclusiv în Bucea, unde au fost documentate 73 de execuții ale civililor – au fost „interesante”. Langan a considerat că nu era momentul potrivit să întrebe ce înseamnă „interesant” în acest context.
Jurnalistul a petrecut timp și în tranșeele rusești, analizând starea psihologică a soldaților, dar fără a ridica întrebări despre motivațiile reale ale Rusiei sau despre responsabilitatea acestora în agresiunea militară.
O VIZIUNE DEFORMATĂ A CONFLICTULUI
Langan s-a deplasat și la Svatove, un punct strategic al armatei ruse, unde a discutat cu un contractor de 19 ani, care a participat la luptele pentru Izium. În loc să abordeze aspecte legate de execuțiile și crimele de război din această zonă, jurnalistul s-a concentrat pe suferințele soldatului rus și pierderea camarazilor săi.
Mai mult, Langan face o declarație surprinzătoare, descriindu-i pe ucraineni și ruși ca frați și vecini, ignorând complet evenimentele din 2014 și poziția clară a ucrainenilor, care nu se mai consideră „frați” cu Rusia.
Pe parcursul documentarului, se aud cântece propagandistice rusești, inclusiv unele dedicate grupării Wagner. Jurnalistul nu comentează acest aspect și nu explică sensul acestor melodii, care glorifică mercenari responsabili de execuții în masă. În Marea Britanie, „Wagner” este considerată o organizație criminală, dar acest detaliu lipsește complet din film.
O DUBLĂ MĂSURĂ ÎN JURNALISM
O secțiune a documentarului analizează viața civilă din Donețk și sugerează că orașul era mai bogat decât Kievul înainte de război, dar acum este o ruină, fără infrastructură funcțională. Totuși, aceste detalii nu schimbă concluzia generală a documentarului:
- Filmul nu denunță crimele armatei ruse.
- Nu analizează conflictul în mod obiectiv.
- Se axează pe dramele individuale ale soldaților ruși, ca și cum agresiunea lor ar fi justificată.
Imaginați-vă un documentar despre Hamas, în care jurnalistul empatizează cu luptătorii care au pierdut camarazi în atacurile asupra Israelului și explorează viața grea a acestora în tunelurile subterane. Cum ar reacționa comunitatea internațională? BBC și-ar pierde credibilitatea, iar sprijinul financiar pentru postul britanic ar fi sever afectat.
Reamintim că Elon Musk a pierdut miliarde de dolari pentru un singur comentariu anti-israelian și a fost forțat să își ceară scuze publice.
În cazul Ucrainei, atât guvernul de la Kiev, cât și partenerii internaționali au ignorat acest documentar, deși el reprezintă un exemplu clar de albire a agresorului.
Presa globală trebuie să reflecte realitatea și să numească lucrurile pe nume: criminalii sunt criminali, nu „frați” care trebuie înțeleși și compătimiți.
Imagine: ilustrativă, sursă