Kremlinul a anunțat că o delegație rusă va fi prezentă joi la Istanbul pentru posibile negocieri de pace cu Ucraina, însă nu a precizat cine va face parte din aceasta. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a afirmat că lista participanților va fi comunicată doar după ce președintele Vladimir Putin va da ordinul oficial. „Nu au fost date asemenea instrucțiuni încă”, a declarat Peskov, subliniind incertitudinea care planează asupra implicării directe a liderului de la Kremlin.
În ciuda lipsei unei confirmări clare, Peskov a reiterat că propunerea lui Putin pentru discuții directe cu Ucraina la Istanbul rămâne în vigoare. Delegația rusă va fi acolo și va aștepta prezența negociatorilor ucraineni, în eventualitatea în care ambele părți ajung la un consens privind această întâlnire.
Imagine: Dmitri Peskov și Vladimi Putin, sursa (https://hotnews.ro/presedintele-nu-a-dat-inca-ordinul-ce-a-spus-peskov-cand-a-fost-intrebat-iar-daca-putin-va-fi-joi-la-istanbul-1974256)