În declarația purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Guillaume Mercier, din 1 iulie 2025, a fost transmis un semnal politic clar: Bruxelles-ul nu insistă asupra separării Ucrainei și Moldovei în procesul de integrare europeană. Această poziție reflectă nu doar o abordare tehnică, ci și o maturitate politică, solidaritate și o viziune strategică asupra viitorului întregii regiuni a Europei de Est.
Problema separării parcursurilor de negociere ale Ucrainei și Moldovei a apărut în contextul poziției blocante a Ungariei, care, nu pentru prima dată, împiedică avansarea Kievului către statutul de membru al UE. Ca răspuns, instituțiile europene analizează un scenariu de avansare paralelă: Ucraina să progreseze tehnic, ocolind consensul formal, în timp ce negocierile cu Chișinăul sunt accelerate. Dar cât de oportun este un astfel de demers din punct de vedere politic?
Ideea separării proceselor de negociere ale Ucrainei și Moldovei nu este doar ilogică, ci și imorală. Fără rezistența ucraineană, trupele ruse ar fi, cel mai probabil, deja la porțile Chișinăului. Tocmai datorită Forțelor Armate ale Ucrainei se menține stabilitatea geopolitică în regiune, iar Moldova a primit o șansă istorică unică de a adera la UE. Separarea acestor trasee, într-un moment în care Ucraina plătește cel mai mare preț pentru securitatea europeană, ar însemna ignorarea acestui fapt esențial.
Comisia Europeană, în calitate de organ inițiator și de reglementare, nu are mandatul de a impune un anumit format de negociere. Deciziile finale aparțin statelor membre ale UE – acolo se află responsabilitatea politică pentru parcursul viitor al ambelor țări. Iar aici apare întrebarea: este Europa pregătită să acționeze ca un tot unitar sau va rămâne ostaticul vetourilor naționale?
În ciuda obstacolelor de natură geopolitică, Ucraina continuă să-și respecte angajamentele în procesul de integrare: reformează sistemul judiciar, luptă împotriva corupției, dezvoltă economia de piață și implementează tehnologii digitale. Din partea Kievului, nu există motive pentru întârzieri. Și dacă Uniunea Europeană își dorește cu adevărat să consolideze valorile criteriilor de la Copenhaga, atunci progresul trebuie evaluat nu prin prisma vetourilor politice, ci a reformelor reale.
Păstrarea unui parcurs paralel pentru Ucraina și Moldova nu este doar un simbol. Este o decizie strategică ce reflectă unitatea Parteneriatului Estic, rezistența la presiuni externe și coerența politicii europene de extindere. Este inacceptabil ca o poziție distructivă a unui singur stat membru să submineze încrederea în însăși Uniunea Europeană.
Opțiunea europeană nu trebuie să devină un joc geopolitic de tipul „divide et impera”. În fața agresiunii ruse și a provocărilor globale, tocmai unitatea – în negocieri, în abordări, în criterii – reprezintă valoarea supremă pe care UE este obligată să o apere. Renunțarea la divizarea artificială a drumurilor Ucrainei și Moldovei nu este doar un gest diplomatic, ci o responsabilitate istorică față de popoarele care luptă pentru dreptul de a face parte din familia europeană.