În urmă cu 74 de ani, la 4 aprilie, a fost creată Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, cunoscută și sub numele de NATO. În aceeași zi, în 2023, Finlanda a devenit membru cu drepturi depline al alianței politico-militare. Țara a fost cea de-a 31-a națiune membră. Suedia, căreia președintele turc Recep Erdogan și premierul ungar Viktor Orban îi țin ușa închisă, păstrează șansa de a deveni cel de-al 32-lea membru al Alianței. De remarcat că, începând cu 2022, țările și-au păstrat statutul de neutralitate. Dar izbucnirea războiului în Ucraina a forțat întreaga alianță și toate țările vecine agresorului să se mobilizeze. Finlanda, care are mai mult de 1.000 km de frontieră comună cu Federația Rusă, a decis să se alăture organizației.
Pe de altă parte, alianța a intensificat cea mai promițătoare ramură de cooperare în secolul XXI. Este vorba de reluarea lucrărilor privind aderarea Ucrainei la NATO. Partea ucraineană a început să lucreze pentru aderarea la organizație în urmă cu mai bine de 10 ani. Într-o mare măsură, influența rusă a servit drept factor de descurajare, frânând Alianța. Al doilea factor a fost blocarea aderării Ucrainei de către Ungaria, principalul aliat al Rusiei în Uniunea Europeană și în cadrul Alianței.
Partea ucraineană se pregătea activ din punct de vedere legislativ și material pentru aderare. Un exemplu izbitor este angajamentul față de integrarea euro-atlantică din principalul document al statului – Constituția.
În acest an, Comisia Ucraina-NATO și-a reluat activitatea, ultima sa reuniune a avut loc recent, cu participarea ministrului de externe Dmytro Kuleba și a miniștrilor de externe ai statelor membre.
Rezultatul activității comisiei ar putea fi următorul summit NATO, care este programat pentru iulie 2023. Acesta este un moment crucial pentru fiecare parte. Pentru Alianță, este o oportunitate de a-și corecta greșeala din 2008 de a refuza Ucrainei un Plan de acțiune pentru aderare la summitul de la București.
Acum, Ucraina a depus o cerere de aderare. Iar de hotărârea Alianței depinde încrederea în continuare a Ucrainei. La urma urmei, țara duce un război nu doar pentru o bucată de teritoriu. Ucraina duce un război pentru propria independență și pentru păstrarea națiunii ucrainene.
Integrarea euro-atlantică este un nou pas în procesul de garantare a securității, care este vitală pentru stat. Pentru că memorandumul de la Budapesta și statutul de neutralitate nu au oferit Ucrainei nimic. Într-un moment critic, țara a trebuit să fixeze procesul de primire a ajutorului.
Ne putem întreba de ce se pune accent pe aderarea la alianță și de ce Ucraina ia astfel de decizii în plin război.
Partea ucraineană, precum și noii membri ai alianței (Finlanda și Suedia) sunt conștienți că renunțarea la neutralitate și alegerea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord reprezintă un pas spre o alianță care susține valorile universale și oferă garanții reale de securitate statelor membre.
Argumentul cel mai important este că NATO reunește țări de frunte care au ajutat Ucraina separat, independent de inițiativa organizației, încă din prima zi a războiului. Pe de altă parte, alianța permite țărilor să comunice și să ofere o asistență mai mare părții ucrainene. Armele care ajută Ucraina să lupte împotriva inamicului sunt furnizate prin eforturile membrilor NATO.
Revenind la anul 2022, este indicat să ne amintim că Rusia a pornit un război în Ucraina pentru a împiedica extinderea Alianței. Motivele nu sunt o amenințare reală la adresa suveranității Federației Ruse, ci mai degrabă faptul că NATO înăbușă Kremlinul și planurile sale de intimidare și agresiune împotriva vecinilor săi ca parte a ambițiilor sale imperialiste .
Prin urmare, singura soluție așteptată de către statele membre ale organizației este să accepte Ucraina cât mai repede posibil și să continue să ofere în continuare sprijin maxim, pentru că numai acest lucru va contribui la victoria și prăbușirea Federației Ruse.