Ucraina ia în calcul să-şi amâne până către vară contraofensiva pentru eliberarea teritoriilor sale ocupate de Rusia, pentru a fi sigură că această operaţiune este sută la sută pregătită, a declarat premierul ucrainean Denis Şmihal, într-un interviu publicat de cotidianul american The Hill, informează sursa.
Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 414, LIVETEXT:
08:40Lituania a trimis un grup de instructori militari în Germania pentru a instrui soldații Forțelor Armate ale Ucrainei, scrie Tagesschau. Împreună cu instructori germani și belgieni, militari din statele baltice, UE și NATO vor lua parte la programul de pregătire al Bundeswehr, care va dura până pe 15 mai. Misiunea face parte din Misiunea Europeană de Instruire (EUMAM) pentru Forțele Armate Ucrainene, decisă de miniștrii de externe ai statelor membre UE în noiembrie. În timpul vizitei omologul său german Boris Pistorius în Lituania, în martie, ministrul Apărării Arvydas Anushauskas a anunțat că aproximativ 40 de instructori lituanieni vor participa la diferite cursuri pentru soldații ucraineni în Germania. De asemenea, Cipru va instrui Ucraina în domeniul minării și deminării
08:27HotNews.ro a intrat, incognito, în contact cu reprezentanți Wagner. și a aflat cum se face recrutarea mercenarilor și ce salarii primesc aceștia
08:17Imagini cu un soldat ucrainean care folosește o ramură de copac să declanșeze o mină antipersonal de pe un drum în pădure:
Cât ar fi pierdut, de fapt, fiecare armată? Informațiile din scurgerile de date de la Pentagon
07:54Pentagon Leaks: Numărul total al victimelor ucrainene și rusești s-ar ridica la 354.000 / Cât a pierdut fiecare armată?
07:30Ruși au mărit numărul de baraje rutiere și de patrule în teritoriile ocupate din regiunea Donețk și întreprind, de asemenea, „măsuri de verificare a populației locale”, notează agenția Ukrinform.
06:59„Apărătorii noștri au doborât în ultimele 24 de ore 2 drone inamice de tip Orlan, lovind 4 depozite de armament și tehnică militară precum și o stație radar.” – a informat Statul Major al armatei ucrainene. În cursul zilei trecute, inamicul a lansat mai multe rachete și peste 30 de lovituri aeriene atacând pozițiile trupelor noastre și infrastructura civilă din zonele populate. Există civili morți și răniți. Pe parcursul zilei, peste 45 de atacuri inamice au fost respinse”, se mai arată în rezumat.
06:33Prin adâncirea cooperării energetice cu Rusia, Ungaria sprijină financiar uciderea ucrainenilor, a declarat Oleg Ustenko, consilier al președintelui Ucrainei pe probleme economice, într-un interviu pentru Politico.
Rezumatul ultimelor 24 de ore de război
- Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii mondiali să acționeze după ce miercuri a apărut un videoclip în care soldații ruși păreau să decapiteze un prizonier de război ucrainean întins la pământ. Președintele Ucrainei a spus că lumea nu poate ignora aceste filmări.
- Belarus a extrădat un bărbat rus care a fost separat de fiica sa și condamnat la doi ani de închisoare după ce aceasta a desenat imagini împotriva războiului la școală. Alexei Moskalyov, un părinte singur în vârstă de 54 de ani, din orașul Yefremov, la 240 de mile sud de Moscova, a fugit luna trecută din arestul la domiciliu, cu câteva ore înainte ca instanța să-i dea o pedeapsă de doi ani pentru „discreditarea” armatei ruse.
- Ucraina ia în calcul să îşi amâne contraofensiva. „Trebuie să fii sută la sută pregătit”. Ucraina ia în calcul să-şi amâne până către vară contraofensiva pentru eliberarea teritoriilor sale ocupate de Rusia, pentru a fi sigură că această operaţiune este sută la sută pregătită, a declarat premierul ucrainean Denis Şmihal, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul american The Hill.
- UE s-a angajat să-i tragă la răspundere pe cei responsabili pentru crimele de război din Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt, în timp ce ONU s-a declarat „îngrozită de videoclipurile înspăimântătoare” care circulă pe rețelele de socializare.
- Banca Mondială a declarat miercuri că va finanța cu 200 de milioane de dolari repararea infrastructurii de energie a Ucrainei, partenerii și alții care vor oferi încă 300 de milioane de dolari pe măsură ce proiectul se extinde.
- Guvernul Regatului Unit a impus sancțiuni celor care i-ar fi ajutat pe oligarhii ruși Roman Abramovici și Alisher Usmanov să-și ascundă bunurile.
- Armata Ucrainei a respins din nou afirmațiile Rusiei conform cărora trupele ruse au capturat mai mult de 80% din orașul asediat Bakhmut. Serhiy Cherevatyi, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar din est, a insistat miercuri că forțele ucrainene controlează „considerabil” mai mult decât 20%.
- Rusia a înăsprit legea recrutării, noul proiect aprobat de Duma de Stat îngreunând semnificativ posibilitatea ca rușii să evite recrutarea și interzicând recruților să părăsească țara.
- Mandantul internaţional de arestare pe numele lui Vladimir Putin pune „beţe-n roate” Africii de Sud, care urmează să găzduiască în august un summit BRICS în prezenţa preşedintelui rus, declară miercuri un purtător de cuvânt al preşedintelui sud-african Cyril Ramaphosa.
- Rusia și China se află în „discuții secrete avansate” cu Iranul pentru a aproviziona această țară cu perclorat de amoniu, o substanță chimică folosită pentru propulsia rachetelor, a relatat miercuri Politico. Unele dintre aceste rachete ar putea fi folosite pentru a ataca Ucraina dacă acordul va fi aprobat, au adăugat diplomații.
- Forțele de ocupație rusești au transportat peste 100.000 de copii ucraineni din regiunile Donețk și Luhansk pentru „tratament medical”, susține Centrul Național de Rezistență din Ucraina, citat de Kyiv Independent. Potrivit centrului, Rusia a alocat 1,4 miliarde de ruble (17 milioane de dolari) pentru așa-numitul „program de examinare medicală”.
- Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, aflat în vizită la Madrid, a cerut miercuri Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, şi mai multă muniţie de artilerie, mai exact de calibrele 155 şi 105.
- Fondatorul Wagner face apel la societatea rusă să fie pe deplin mobilizată pentru război. Fondatorul și finanțatorul companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, a cerut mobilizarea întregii societăți rusești, afirmând că oamenii sunt pregătiți să contribuie la efortul de război al Moscovei în Ucraina, potrivit CNN.
01:30Volodimir Zelenski, în mesajul său de miercuri seară: „Bunurile ruşilor să meargă către reconstrucţie. Războiul ar trebui să fie cel mai costisitor tocmai pentru agresor”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul său de miercuri seară, că reconstrucţia completă a Ucrainei va reprezenta o dovadă a înfrângerii complete a „statului terorist”. El a menţionat că bunurile ruşilor care au susţinut agresiunea şi s-au îmbogăţit ar trebui să fie folosite pentru reconstrucţia Ucrainei.
00:44Un document militar american divulgat dezvăluie că grupul Wagner a încercat să cumpere arme și echipamente de la un membru NATO.
Wagner, care luptă în Ucraina în numele lui Vladimir Putin, a încercat să cumpere arme și echipamente de la o sursă puțin probabilă: Turcia, membră NATO, potrivit unui document al serviciilor secrete americane de informații care a fost dezvăluit și obținut de CNN.
Documentul scurs pare să arate până unde a mers grupul militar privat rus Wagner pentru a încerca să își consolideze în continuare capacitățile, în timp ce războiul din Ucraina – în care joacă un rol cheie – continuă fără semne de diminuare.
00:14Politico: Iranul negociază cu China și Rusia pentru refacerea rezervei de combustibil pentru rachete
Rusia și China se află în „discuții secrete avansate” cu Iranul pentru a aproviziona această țară cu perclorat de amoniu, o substanță chimică folosită pentru propulsia rachetelor, a relatat miercuri Politico.
Unele dintre aceste rachete ar putea fi folosite pentru a ataca Ucraina dacă acordul va fi aprobat, au adăugat diplomații.
