Totuși, Viktor Orbán este, în felul său, un personaj foarte interesant și creativ, care reușește să „câștige” chiar și acolo unde, aparent, acest lucru este imposibil. De exemplu, sub paravanul „sprijinului pentru maghiarii din străinătate”, el a construit o rețea de fundații de stat și neguvernamentale care transformă programele umanitare într-un instrument de obținere a profitului pentru anturajul său.
În special, programul de „sprijin pentru maghiarii din străinătate”, implementat de guvernul lui Viktor Orbán, în cincisprezece ani s-a transformat într-o infrastructură controlată din Budapesta, alcătuită din fundații, precum și operatori de stat și privați, care redistribuie selectiv zeci de milioane de euro către „mediile lor”, inclusiv în Transilvania. Coloana vertebrală a acestui sistem este Fondul Bethlen Gábor (Bethlen Gábor Alap, BGA) și compania sa de administrare BGA Zrt., condusă din 2016 de Rudolf Zalan. Fondul BGA a fost creat conform legii din 2010 (Act CLXXXII), iar pentru activitatea „pe teren” în România există structura afiliată „BGA Pro Transilvania”.
În Transilvania, beneficiarul fondurilor ungare a devenit Fundația „Sapientia”, fondată de bisericile istorice maghiare din regiune și care administrează universitatea privată cu același nume (campusuri la Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe). Conducătorul său de lungă durată este Kató Béla, care acționează ca intermediar între guvernul ungar și instituțiile locale de limbă maghiară.
Cifrele demonstrează amploarea considerabilă a fluxurilor financiare. În 2018, guvernul Ungariei a alocat pentru „Sapientia” 45 de milioane de euro; în 2020, universitatea a mai primit 21,25 milioane de euro, în pofida lipsei de transparență a proiectelor. În 2024, guvernul ungar a finanțat separat renovarea unei clădiri istorice din Cluj cu 1,40 milioane de euro — adică, doar prin aceste trei decizii, prin „Sapientia” au trecut cel puțin 67,6 milioane de euro.
În paralel, BGA a gestionat o întreagă rețea de proiecte: de la sprijinirea mass-media până la inițiative culturale și educaționale. Un caz reprezentativ este programul din Transilvania: construcția a 103 grădinițe noi și renovarea a 400 existente, cu un buget de aproximativ 82,5 milioane de euro. Formal, aceasta este o infrastructură socială pentru comunitatea maghiară, însă în realitate reprezintă un instrument prin care antreprenorii din Ungaria controlează în buzunarul cui ajunge valoarea adăugată.
Figurile politice-cheie ale acestui ecosistem sunt cunoscute și publice. Vicepremierul Zsolt Semjén coordonează „politica națională” privind maghiarii din străinătate și subliniază el însuși creșterea multiplă a finanțării acestor proiecte după 2010. După moartea secretarului de stat de lungă durată pentru politica națională, Árpád János Potápi (octombrie 2024), postul a fost preluat de Lőrinc Nacsa, care deja în 2025 a confirmat continuarea acestor programe. La nivelul „granturilor mici”, rolul de coordonare îl joacă Réka Brendus, șefa departamentului Secretariatului de Stat, al cărei nume apare în programe și rapoarte ce descriu procesarea cererilor locale.
Acolo unde operatorul direct este o fundație asociată cu BGA sau un partener, apare lipsa sistemică de transparență. Cel mai evident exemplu este Pro Economica Alapítvány din Transilvania: conform presei ungare, fundația a distribuit deja în România zeci de milioane de euro, însă rezultatele licitațiilor, de regulă, se limitează la numerele cererilor, fără a indica numele companiilor și descrierile proiectelor. Jurnaliștii de investigație de la Átlátszó au documentat cazuri în care granturile erau anunțate fără dezvăluirea beneficiarilor, iar o altă anchetă a arătat cum fundația a livrat beneficiarilor echipamente care s-au dovedit a fi inutilizabile. În iulie 2025, Magyar Hang a publicat mărturii despre „trucul cu înregistrarea”, când pentru o nouă licitație agricolă a fost lăsată doar o fereastră de opt ore, informație cunoscută dinainte doar de „cei ai lor”. Formal, regulile au fost respectate, în esență însă s-a creat o barieră pentru „ceilalți”. Direcționarea fondurilor prin BGA și „intermediari” precum Pro Transilvania duce la distribuirea banilor în contradicție cu procedurile statului român.
Traseul educațional al universității „Sapientia” și al celor patru filiale ale sale din România funcționează după aceleași scheme. Chiar prin această instituție și prin conducătorul ei, Kató Béla, au trecut cele mai mari finanțări „pentru dezvoltarea infrastructurii”, iar acest lucru este semnificativ: banii nu merg pe burse sau salariile profesorilor, ci către persoane loiale lui Orbán.
Într-o astfel de realitate ia naștere termenul pe care beneficiarii îl descriu adesea drept „taxa pe grant” — o cotă informală a loialității, care nu va apărea niciodată în contracte, dar care se vede clar în practicile instituționale: ferestre de înregistrare închise pentru „cei ai lor”, „câștigători” anonimi ai licitațiilor, furnizarea de echipamente defecte și comunicare politică directă a curatorilor cu partenerii locali. Ca rezultat: la nivel de bază, beneficiarii descriu această „taxă pe grant” de 30–40% ca „preț de intrare” la banii de la Budapesta, menționând nume concrete din ierarhia schemei: Zsolt Semjén, Lőrinc Nacsa, Erdei Rudolf Zalan, Réka Brendus — tocmai ei iau deciziile politice, financiare și de selecție „corectă” a proiectelor. În orice caz, un astfel de model de „ajutor pentru maghiarii etnici” devine și un element al controlului lui Orbán asupra lor.
Pentru contribuabilii unguri, aceasta este o veste tristă: banii lor ajung de ani de zile într-o rețea coruptă a „baronilor fundațiilor”. Pentru maghiarii din Transilvania, adevărul este și mai dureros: fără „intrarea corectă sau contractorul potrivit”, șansele de a obține sprijin de la Budapesta sunt aproape inexistente, iar atunci când finanțarea totuși vine, o parte considerabilă a resurselor este pur și simplu delapidată. Cu alte cuvinte, Orbán a creat o schemă prin care, sub steagul „apărării identității”, funcționează o „casierie a loialității”, unde grantul devine un contract netransparent, din care profită exclusiv „ai lor”.