Rusia a anunțat că va reacționa la înghețarea activelor sale din Occident prin confiscarea și naționalizarea proprietăților străine aflate pe teritoriul său. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că măsura este o consecință a „climatului ostil” creat de statele europene și de Uniunea Europeană, care ar fi acționat împotriva Moscovei inclusiv în plan economic.
Peskov a subliniat că Rusia „va folosi toate instrumentele legale disponibile” pentru a-și apăra interesele în cazul în care Occidentul va trece la confiscarea și redistribuirea activelor rusești către Ucraina. Totodată, el a ironizat apelurile liderilor europeni privind reparațiile de război, afirmând că „numai cei învinși plătesc astfel de compensații”.
Imagine: Vladimir Putin, sursa: (https://hotnews.ro/cum-va-raspunde-rusia-la-inghetarea-activelor-sale-din-occident-ce-reparatii-de-razboi-ursula-von-der-leyen-numai-cei-invinsi-platesc-reparatii-2081669)
