Un atac masiv cu drone a lovit mai multe regiuni din vestul Rusiei, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, având ca principală țintă capitala Moscova. Locuitorii din mai multe districte au raportat explozii și incendii, iar imaginile publicate pe rețelele sociale arată coloane de fum ridicându-se din diferite zone ale orașului, relatează The Kyiv Independent.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele de apărare au interceptat 193 de drone, dintre care 40 în regiunea Moscovei și 34 îndreptate spre capitală. Primarul Sergey Sobianin a confirmat suspendarea temporară a activității pe aeroporturile Domodedovo și Jukovski. Nu s-au raportat victime, însă serviciile de urgență au intervenit în mai multe locații. Autoritățile ucrainene nu au comentat oficial atacurile.
Imagine: ilustrație, sursa: (https://tv8.md/2025/10/27/video-atac-masiv-cu-drone-la-moscova-explozii-incendii-si-aeroporturi-inchise/291327)