Ungaria solicită Uniunii Europene să susțină fără rezerve planul de pace în 28 de puncte propus de SUA pentru Ucraina, deși varianta inițială a fost respinsă ferm de mai multe state europene. Budapestul insistă că documentul reprezintă o oportunitate reală de a pune capăt conflictului, în timp ce Washingtonul și Kievul lucrează deja la o versiune revizuită în urma criticilor.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a transmis că politicienii europeni au „datoria” de a sprijini integral planul, iar în weekend l-a atacat pe premierul polonez Donald Tusk pentru obiecțiile formulate, afirmând că Ungaria susține pacea, în timp ce ceilalți ar adopta o poziție „pro-război”.
Imagine: Viktor Orban, sursa: (https://hotnews.ro/ungaria-preseaza-ue-sa-sustina-neconditionat-planul-de-pace-in-28-de-puncte-pentru-ucraina-europa-a-respins-ferm-propunerile-initiale-2115049)