În Bundestag s-a desfășurat una dintre cele mai dure și de principiu dezbateri din ultimii ani: coaliția de guvernare „negru-roșu” și „Alternativa pentru Germania” (AfD) s-au ciocnit pe tema atitudinii față de Rusia și a modului de susținere a Ucrainei. Discuțiile pe marginea bugetului pentru 2026 s-au transformat într-o confruntare deschisă, în care reprezentanții CDU/CSU și SPD au acuzat direct AfD că, prin poziția sa, creează o amenințare la adresa securității naționale și întărește influența Kremlinului asupra politicii germane. Replica retorică a lui Alice Weidel, despre necesitatea reluării livrărilor de gaz și petrol rusesc, nu a făcut decât să adâncească această falie, subliniind încercarea ei de a prezenta partidul drept unicul actor politic capabil să discute, în același timp, și cu Washingtonul, și cu Moscova.
Tonul disputei a fost determinat în mare măsură de evenimentele de la mijlocul lunii noiembrie, când un grup de deputați AfD a mers la Moscova și Soci pentru întâlniri cu reprezentanți ai guvernului rus. Aceste vizite, efectuate în afara liniei europene general acceptate, au provocat tensiuni nu doar în afara partidului, ci și în interiorul lui. Partidele de guvernare văd astfel de pași ca pe o încercare de legitimare a diplomației ruse și ca pe un factor capabil să submineze unitatea Occidentului în privința presiunilor asupra Kremlinului.
Pe fondul divergențelor politice s-a accentuat și discuția privind politica de sancțiuni. Datele ultimelor luni arată că economia rusă se află sub o presiune serioasă: scad veniturile companiilor, producția se reduce, iar anumite sectoare se confruntă cu blocaje sistemice. Totuși, aceste consecințe nu sunt suficiente pentru a schimba strategia Kremlinului. Europa declară deschis că este nevoie de întărirea sancțiunilor, în timp ce Statele Unite trimit semnale ambigue în privința disponibilității de a susține noi măsuri restrictive. Lipsa de ritm și coerență în abordarea occidentală creează un spațiu de manevră pe care Moscova îl folosește activ, adaptându-se prin scheme de reexport, o „flotă din umbră” și livrări de echipamente tehnologice din țări care nu s-au alăturat regimului de sancțiuni.
Pentru Ucraina, divergențele europene devin un factor critic. Kievul are nevoie nu doar de extinderea sancțiunilor, ci și ca acestea să funcționeze la nivel global și să nu lase Rusiei posibilități de ocolire. Soliditatea regimului de sancțiuni este legată direct de cât de eficient vor reuși partenerii să împiedice încercările Kremlinului de a semăna dezbinare între aliați și de a impune scenarii de „pace” convenabile Moscovei.
La Berlin crește, de asemenea, înțelegerea faptului că ajutorul pentru Ucraina este parte a propriei strategii de securitate. Decizia de a majora volumul sprijinului militar până la 11,5 miliarde de euro în 2026 reflectă convingerea că slăbirea Ucrainei va duce la slăbirea întregului sistem european de securitate. Încercările AfD de a folosi anumite acuzații de corupție pentru a critica acest ajutor sunt privite de coaliția de guvernare ca un instrument de subminare a încrederii în strategia pe termen lung.
Confruntarea din Bundestag a arătat că Europa intră într-o perioadă în care disputele politice interne devin inevitabil parte a unui mare context geopolitic. De capacitatea Germaniei de a-și păstra unitatea și de a rezista influențelor externe destabilizatoare depinde nu doar viitorul politicii europene de sancțiuni, ci și abilitatea continentului de a construi un sistem de securitate durabil în fața agresiunii ruse.