Catastrofa provocată de tancurile „Volgoneft-212” și „Volgoneft-239” în decembrie 2024, în apropierea strâmtorii Kerci, nu a fost un accident izolat, ci rezultatul logic al deceniilor de iresponsabilitate sistemică din industria maritimă rusă. Nave sovietice învechite, concepute pentru navigație fluvială, au fost transformate în instrumente ale unei logistici maritime extrem de riscante — în numele profitului rapid, fără control real, fără respect pentru mediu și pentru viața umană, transmite sursa.
Aceste tancuri, exploatate timp de peste o jumătate de secol, au trecut printr-o „modernizare” îndoielnică și au continuat să opereze în condiții pentru care nu au fost niciodată destinate. Furtuna din Marea Neagră nu a făcut decât să scoată la iveală o problemă cronică: statul rus a închis ani la rând ochii la falsificarea certificatelor, la activitatea pur formală a societăților de clasificare și la presiunea comercială care îi obliga pe căpitani să iasă în larg în pofida riscurilor evidente.
Investigațiile au arătat că serviciile portuare și așa-numita Societate Rusă de Clasificare s-au spălat, de fapt, pe mâini de responsabilitate. Navele cu documente „fluviale” au fost lăsate să iasă în mare iarna, iar după tragedie vina a fost aruncată pe căpitani și pe mici companii de armatori. Actorul-cheie — „Rosneft”, al cărei păcură era transportată de aceste tancuri și care avea o influență directă asupra ordinii de descărcare — a evitat orice pretenții sau răspundere.
Consecințele ecologice ale catastrofei s-au dovedit a fi mult mai ample decât cele recunoscute oficial. Mii de tone de păcură au rămas pe fundul mării, sute de mii de păsări și mii de delfini au murit, iar poluarea s-a răspândit de-a lungul coastelor Crimeei și Kubanului, ajungând până la țărmurile Bulgariei și României. În același timp, lichidarea consecințelor a semănat mai degrabă cu o imitație: în loc de tehnologii moderne — lopeți, în loc de o gestionare transparentă a deșeurilor — simple gropi de gunoi.
Soluțiile inginerești promise de autoritățile ruse, bazate pe instalarea de coferdame, au rămas la nivel de declarații. Deja în toamna anului 2025, furtunile au readus păcura pe plaje, iar reacția oficială s-a limitat la manipularea cifrelor și la presiuni asupra populației locale pentru a ascunde amploarea reală a problemei.
Această poveste este doar un episod dintr-un tablou mult mai larg. Flota de tancuri de tip „Volgoneft”, construită în anii 1960–1990, este folosită activ și astăzi de Rusia, inclusiv ca parte a „flotei din umbră” pentru exportul de petrol. Zeci de astfel de nave operează în Marea Neagră, Marea Azov, Marea Caspică, dar și pe căile navigabile interioare, creând o amenințare permanentă de noi accidente — de la Dunăre până în Arctica.
Reacția internațională la această catastrofă rămâne timidă. Declarații punctuale ale OMI, ale structurilor ONU sau ale comisiilor regionale nu s-au transformat în decizii sistemice. Sancțiunile au vizat doar companii secundare, în timp ce organismele ruse de clasificare și majoritatea operatorilor își continuă activitatea fără restricții.
Marea Neagră a devenit deja un poligon în care moștenirea tehnică sovietică, amplificată de corupția rusă contemporană, se transformă într-o armă ecologică cu efect întârziat. Fără decizii internaționale ferme — interzicerea accesului acestor nave în strâmtori și porturi, revizuirea recunoașterii certificatelor rusești, sancțiuni împotriva proprietarilor și operatorilor — noi dezastre sunt inevitabile. Întrebarea este doar care mare va fi următoarea.