În timp ce atenția lumii este concentrată pe linia frontului din Ucraina, un conflict mai puțin vizibil, dar strategic crucial, se desfășoară chiar în inima Europei. Nu este o bătălie a tancurilor, ci o presiune complexă prin politică, energie și manipulare informațională. Această strategie, numită „ocupație tăcută”, urmărește să creeze în jurul Ucrainei o rețea de țări ezitante în deciziile lor europene sau paralizate de blocaje politice interne, transmite sursa.
Kremlinul nu urmărește o anexare clasică. Ținta sa este slăbirea coeziunii interne și a alegerii euroatlantice a țărilor din Europa Centrală și de Est. Astfel se formează un „inel de vulnerabilitate” politic în jurul Ucrainei, care îi reduce profunzimea strategică și complică sprijinul occidental.
Dacă ne amintim serialul norvegian „Okkupert”, situația de azi din Europa de Est arată ca un echivalent real al acelui scenariu. Acolo, Norvegia este neutralizată nu prin invazie directă, ci printr-o criză energetică și presiune politică. Astăzi, Rusia aplică mecanisme similare: pârghii economice, finanțarea forțelor politice radicale, campanii de dezinformare care împing guvernele să acționeze în interesul Kremlinului fără o confruntare deschisă.
Pe termen scurt, Moscova încearcă să submineze coridoarele de livrare a ajutorului către Ucraina, pentru că țările Europei de Est sunt noduri-cheie de tranzit pentru arme, sprijin umanitar și financiar. Pe termen lung, strategia e mai amplă: slăbirea, iar uneori chiar destrămarea unității Uniunii Europene. Prin alimentarea rupturilor interne și prin logica „sferelor de influență”, Rusia încearcă să readucă Europa într-o stare care amintește de vremurile Războiului Rece.
Analiștii disting trei etape-cheie ale „vasalizării” treptate. Prima este neutralizarea politică, când o țară invocă „interese naționale” și reduce sau oprește ajutorul pentru Ucraina. A doua este realinierea, care include revizuirea sancțiunilor și creșterea dependenței de resursele energetice rusești. A treia este vasalizarea, când politica externă se orientează complet către Moscova, în schimbul unor beneficii economice și al sprijinului pentru regimuri autoritare.
Ungaria devine un instrument de influență în interiorul UE și NATO. Folosirea disputelor privind drepturile minorităților și a dependenței energetice (proiectul Paks-2 și contractele rusești de gaze) accentuează relația asimetrică cu Moscova. În Slovacia, venirea la putere a guvernului lui Robert Fico a oferit Rusiei un nou canal pentru răspândirea îndoielilor privind ajutorul pentru Ucraina și pentru „legalizarea” narațiunilor propagandistice.
Chiar și în Polonia, care în mod tradițional se opune influenței ruse, Moscova caută „linii de fractură”. Campaniile de dezinformare exploatează dispute sociale și istorice pentru a genera conflicte interne. În Cehia și România, populiștii și ultranaționaliștii speculează războiul și criza energetică, slăbind consensul european și creând potențiale canale pentru dezinformarea rusă.
Acest război tăcut vizează opinia publică și deciziile guvernelor, nu o ocupație fizică. Dacă Kremlinul reușește să creeze în jurul Ucrainei o rețea de țări „nehotărâte” sau pro-ruse, capacitatea UE de a acționa colectiv va fi pusă serios sub semnul întrebării.
De rezultatele acestei confruntări depinde nu doar soarta Ucrainei, ci și viitorul unei Europe unite și reziliente, capabile să reziste amenințărilor hibride și să-și apere valorile.