Șeful Armatei avertizează că România trebuie să aibă o populație pregătită și pentru un efort de război

Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a avertizat că România trebuie să fie pregătită nu doar pentru crize precum incendii sau cutremure, ci și pentru susținerea unui efort de război. Într-o întâlnire cu comandantul NATO în Europa, el a subliniat că populația civilă ar trebui instruită, așa cum se întâmplă deja în Polonia, Germania sau Finlanda, relatează euronews.ro.

Armata română a primit sistemul antidronă MEROPS, deja testat în Ucraina, care va fi integrat în operațiunile de apărare ale spațiului aerian. Generalul Vlad a explicat că echipele sunt pregătite, iar sistemul poate funcționa chiar și în condiții de bruiaj al comunicațiilor.

În ceea ce privește apărarea platformelor petroliere și a infrastructurii critice din zona economică exclusivă, Vlad a recunoscut că articolul 5 NATO nu se aplică automat acestor situații, dar a precizat că România va acționa pentru a-și apăra interesele, cu sprijinul aliaților. Protejarea infrastructurii maritime va necesita investiții în forțele navale și colaborare cu Ministerul de Interne.

Totodată, Armata vizează pregătirea a până la 2.000 de voluntari în 2026, iar fiecare participant eligibil va primi circa 27.000 lei pentru patru luni de instruire militară, în funcție de bugetul aprobat.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!