Hora, dansul tradițional românesc, devine pe 24 ianuarie mai mult decât o mișcare populară – este o expresie a speranței și a coeziunii naționale. De Mica Unire, când românii celebrează unirea Principatelor din 1859, cercul horei capătă o încărcătură simbolică aparte. Versurile „Hai să dăm mână cu mână…” ale lui Vasile Alecsandri au transformat dansul într-un manifest politic, iar pictura lui Theodor Aman, „Hora Unirii la Craiova”, păstrează vizual momentul în care dansul a devenit istorie.
Originile horei sunt însă mult mai vechi, având rădăcini ritualice. În trecut, hora marca evenimente-cheie din viața comunității, de la naștere și căsătorie, până la doliu, simbolizând cercul vieții și coeziunea socială. Poziționarea în horă reflecta ierarhii subtile, iar bătrânii comunității supravegheau ritualul ca pe un cod moral transmis între generații.
Astăzi, hora este revitalizată în festivaluri, proiecte educative și evenimente civice, fiind percepută nu doar ca dans, ci ca un simbol al solidarității și apartenenței. De la sate la marile orașe, hora adună generații, conectând trecutul cu prezentul într-un gest simplu – un cerc de oameni ce se prind de mâini și pășesc împreună. Astfel, în fiecare 24 ianuarie, cercul horei devine o punte vie între memoria istorică și identitatea contemporană.